Prima pagină > EXCLUSIV TV > Cu Cornel Pintea, de la “Ziua Fericirii” la o zi fericită

Cu Cornel Pintea, de la “Ziua Fericirii” la o zi fericită

DSC06108Ce legătură poate exista între ziua de naştere a unui coleg şi prieten şi “Ziua Fericirii” ? Răspunsul, prieteni, l-am aflat şi eu, în week-end, la Azteck Caffe (în Petroşani), unde m-am numărat printre cei onoraţi de invitaţa jurnalistului Cornel Pintea la aniversarea celor 26 de ani de viaţă ai săi.

Într-o astfel de zi fericită din viaţa lui, Cornel şi-a dorit să împartă fericirea cu familia, prietenii şi colaboratorii săi. Ştia, probabil că, în definitiv, pentru marea majoritate a bărbaţilor, fericirea se rezumă la trei elemente: o muzică bună, un vin de calitate şi câteva femei frumoase. Aşa se face că la acest eveniment, cei prezenţi au avut parte şi de o muzică de primă clasă, dar mai ales de… vin şi femei.

Orice consumator de vinuri nobile ştie că savoarea fiecărui pahar de vin e o adevărată artă. La ziua lui Cornel însă, toată lumea a aflat ce şi cum trebuie să faci ca să te bucuri cu adevărat de aromele afrodisiace ale Sauvignonului şi Merlotului sau ale Muscatului ori şampaniei, graţie prezentării romanţate (dar şi practice, cu sticlele pe masă şi paharele în mâini) a directorului de vânzări pentru Transilvania al Companiei “Jidvei”, dl. Cosmin Lisenchi.

De la sărbătoarea lui Cornel nu au lipsit nici femeile. Surprinse de ochiul magic al aparatului foto din dotarea lui Cornel Pintea, câteva frumoase forme venusiene ale Petroşaniului au fost ridicate la rang de mare artă şi prezentate, ca atare, la noua expoziţie personală a lui Cornel Pintea cu această inedită, dar graţioasă temă. Pentru cei care au ratat vernisajul, din fericire, nu e prea târziu. Pentru că frumoasele fotografii ale lui Cornel Pintea vor mai sta ceva vreme pe simezele de la Azteck Caffe, ca să le vadă, să le aprecieze şi să se bucure toată lumea.

În ceea ce mă priveşe, aflându-mă încă sub eurforia evenimentului numit “women, blues & wine” sau, mai pe româneşte, “zîua lui Cornel”, îmi vine să strig: du-mă fericire, în sus, şi izbeşte-mi tâmpla de stele, până când…

Până când va mai trece un an şi va fi din nou… ziua lui Cornel. Şi-atât ! Şi încă ceva: La mulţi ani !

Tiberiu VINŢAN

Anunțuri
Categorii:EXCLUSIV TV
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Ghiocel07

Niciodata nu e prea tarziu !

AFACERI IN VALEA JIULUI

Ati accesat cotidianul on-line AFACERI IN VALEA JIULUI. Se actualizeaza zilnic !

%d blogeri au apreciat asta: