Prima pagină > EXCLUSIV TV > Din echipa lui Crin în vizită la Parlamentul Europei

Din echipa lui Crin în vizită la Parlamentul Europei

PEÎn perioada 24-26 martie, Cristea Ioan-Teodor reprezentant şi câştigător pe judeţul Hunedoara la concursul de pe platforma echipaluicrin.ro şi membru TNL Municipiul Hunedoara, alături de ceilalţi câştigători ai concursului, au efectuat o vizită la Parlamentul European, unde după un tur al clădirii aceştia s-au întâlnit cu doamna europarlamentar Norica Nicolai în cadrul unui seminar cu tema “Importanţa şi rolul Parlamentului European” în care s-au prezentat importanţa acestei instituţii europene şi importanţa prezentării la vot în timpul alegerilor europarlamentare ce vor avea loc pe dat de 25 mai 2014.
„Această vizită la Parlamentul European a fost o experienţă plăcută şi constructivă pentru mine, având ocazia de a cunoaşte rolul Parlamentului European şi modul de activitate a europarlamentarilor pentru a reprezenta interesele românilor în Europa.Am rămas plăcut impresionat de modul de viaţă, de cultura cât şi de arhitectura oraşului Bruxelles şi m-am convins de importanţa Parlamentului European şi a Uniunii Europene atât pentru Romania, cât şi pentru celelalte state membre şi cred cu tărie în deviza “Uniţi în diversitate”. Ni s-a mai prezentat actuala poziţie a europarlamentarilor PNL în cadrul PE, aceştia facând parte din marea familie a liberalilor europeni(ALDE) şi pentru ce obiective se luptă aceştia: o politică europeană pentru IMM-uri, reglementarea inteligentă şi simplificarea regulilor, un acces mai bun la piaţa şi facilitarea finanţăriilor.”, ne-a declarat Ionuţ în cadrul ultimei şedinţe a Tineretului Naţional Liberal din municipiul Hunedoara.

Logofătu Daniela

Anunțuri
Categorii:EXCLUSIV TV
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Ghiocel07

Niciodata nu e prea tarziu !

AFACERI IN VALEA JIULUI

Ati accesat cotidianul on-line AFACERI IN VALEA JIULUI. Se actualizeaza zilnic !

%d blogeri au apreciat asta: