Prima pagină > EXCLUSIV TV > Conferinţa CAR Unirea a desemnat o nouă echipă de conducere a reputatei instituţii financiare din Valea Jiului

Conferinţa CAR Unirea a desemnat o nouă echipă de conducere a reputatei instituţii financiare din Valea Jiului

Serizotate, respect, onoare… Acestea sunt doar câteva atribute care definesc activitatea uneia dintre cele mai reputate instituţii financiare nebancare din Valea Jiului (şi nu numai !). Cu o istorie de mai bine de jumătate de secol, CAR Unirea IFN Petroşani a marcat, la finele lunii martie 2014, odată cu Conferinţa anuală de dări de seamă şi alegeri, o nouă etapă din viaţa instituţiei.

După 12 ani în care prof.univ.dr.ec. Gheorghe Ana a condus destinele acestei instituţii, odată cu retragerea din activitatea profesională a reputatului său preşedinte executiv, CAR Unirea IFN Petroşani a fost pusă în situaţia de a-şi alege o nouă echipă de conducere. O misiune deloc uşoară pentru delegaţii care au participat anul acesta la Conferinţa CAR Unirea IFN. Cu atât mai mult cu cât invitat de onoare la acest eveniment organizat sub conducerea profesorului Gheorghe Ana a fost nimeni altul decât preşedintele Uniunii Teritoriale a Caselor de Ajutor Reciproc din judeţul Hunedoara, dl. Cristinel Petreanu.

Votul majoritar al membrilor a consfinţit, în cele din urmă, desemnarea d-lui Vasile Marcu Tarţa în funcţia de preşedinte. Fost membru al Comitetului Director al CAR Unirea în perioada 2010-2014, Vasile Marcu Tarţa ocupă în prezent funcţia de analist programator în cadrul Spitalului de Urgenţă din Petroşani. Noul preşedinte al CAR Unirea are 61 de ani, este licenţiat în matematică-informatică la Universitatea din Timişoara (din 1978) şi masterand al Universităţii din Petroşani în domeniul Finanţe şi Management Bancar (din 2010). De-a lungul activităţii sale profesionale, acesta a ocupat mai multe funcţii de conducere printre care cea de director tehnic al Centrului de Calcul Electronic din Petroşani (1978-1997), director Resurse Umane în cadrul CNH Petroşani (1997-1998), Director al Centrului de Calcul Info 98 Petroşani (1998-2000) sau administrator sistem IT al BCR (2000-2010).

În activitatea sa de la CAR Unirea, Vasile Marcu Tarţa va fi asistat de un Comitet Director din care mai fac parte Vasile Bâţoancă (vicepreşedinte), Petru Gheorghe Budai (secretar), Zoltan Fazekas (membru) şi Violeta Ologu (membru).

Conferinţa CAR Unirea IFM a stabilit, de asemenea, ca noul statut aprobat cu acest prilej să cuprindă şi înfiinţarea unei funcţii de preşedinte onorific al instituţiei. În mod firesc, cel căruia i-a fost atribuită această funcţie de onoare este prof.univ.dr.ec. Gheorghe Ana.

Noului Comitet Director îi revine de pe acum misiunea de a duce mai departe performanţele manageriale ale profesorului Gheorghe Ana, sub conducerea căruia CAR Unirea IFN Petroşani a devenit un etalon al activităţii financiare nebancare din Valea Jiului şi din întregul judeţ Hunedoara. În susţinerea acestei afirmaţii, este suficient să arătăm că, doar în ultimul an de activitate (2013) CAR Unirea IFN a înregistrat creşteri semnificative faţă de anul financiar precedent. Astfel, fondul social al membrilor a cunoscut o creştere de 114,60%, de la 7.066.173 lei cât era în 2012, la 8.097.775 lei. Similar, activele productive ale CAR-ului au cunoscut o creştere de 116,30%, de la 9.394.608 lei (în 2012) la 10.925.233 lei. Tot o creştere, de data aceasta de 120,99% a cunoscut şi indicatorul privind rezervele financiare, care au crescut de la 2.346.300 (în 2012) la 2.838.727 lei. O creştere de 116,33% figurează şi în dreptul indicatorului “Capital propriu”, de la valoare a de 45.693 lei (în 2012) la 53.153 lei. Doar la un singur capitol, respectiv cel al împrumuturilor acordate, anul 2013 aduce o uşoară scădere faţă de anul precedent, valoarea împrumuturilor fiind în 2013 de 7.979.240 lei faţă de 8.199.930 lei în 2012, ceea ce demonstrează că, în acest capitol, CAR Unirea IFN a dovedit o prudenţialitate crescută.

Toţi aceşti indicatori au condus la creşterea gradului de încredere a populaţiei în această Casă de Ajutor Reciproc, fapt confirmat de aderarea la sistem a unui număr de 133 noi membri.

Solvabilitatea şi permanenta lichiditate menţinute au permis acordarea operativă de împrumuturi (de regulă la o zi sau chiar în aceeaşi zi cu data depunerii documentaţiei), media împrumuturilor fiind de 3.992 lei/membru, într-o creştere spectaculoasă de la 784 lei/membru, în anul precedent.

Calitatea de membru al CAR Unirea IFN Petroşani le-a adus celor 2.689 de membri şi un venit suplimentar constituit din repartizarea excedentului Casei, prin bonificarea fondului social cu o dobândă medie de 8,64%, mult superioară dobânzilor la termen din sistemul bancar.

Cu o astfel de carte de vizită, CAR Unirea IFN începe o nouă etapă din existenţa sa pornind la drum din “pole position” în activitatea financiară nebancară din Valea Jiului.

Tiberiu VINŢAN

Categorii:EXCLUSIV TV
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Ghiocel07

Niciodata nu e prea tarziu !

AFACERI IN VALEA JIULUI

Ati accesat cotidianul on-line AFACERI IN VALEA JIULUI. Se actualizeaza zilnic !

%d blogeri au apreciat: