Prima pagină > EXCLUSIV TV > Un proiect social lansat la Petroşani laureat al Galei Naţionale 10 pentru Excelenţă

Un proiect social lansat la Petroşani laureat al Galei Naţionale 10 pentru Excelenţă

1743553_780217305324623_1087533049_nSkill Up for the Future este un proiect care prin însăşi numele său se referă la viitor şi mai specific, la dezvoltarea de abilităţi necesare viitorului. Dacă proiectul în sine se adresează în mod direct tinerilor, putem spune însă că cele două brand-uri implicate în implementare, OMV-Petrom şi Caritas învaţă una de la cealaltă transpunând experienţa dobândită în practica curentă. Mai explicit, parteneriatul dintre cele două nume crează reale abilităţi de management şi marketing pentru Caritas respectiv inserează omul ca şi structură complexă psiho-socială în atenţia celei mai mari dintre companiile private din România.

Dacă astăzi acest parteneriat funcţionează în şase locaţii diferite ale ţării este pentru că în spatele unui astfel de demers au existat oameni care au întreprins acţiuni concrete de suport şi au respectat principiul “Valoarea noastră este omul”. Aceste persoane sunt Dan Murgulescu, manager de staţie OMV Petroşani, pionier în implementarea acestui proiect din anul 2006 până astăzi, membrii echipei de lucru Caritas din Petroşani, Daniel Vasilache, sales manager Petrom, o persoană activă, implicată care a reuşit să mobilizeze o comunitate întreagă de petrolişti să se aplece asupra problematicii reintegrării sociale şi profesionale a tinerilor, managerii de statie din teritoriu respectiv mentorii noştrii care se asigură că există o reală reţea de suport pentru fiecare din aceşti 6 tineri.

Toate aceste persoane sunt acelea care au făcut posbil ca pe data de 4 martie a.c. la Bucureşti proiectul şi noi toţi cei implicaţi să primim premiul 10 pentru viitor în cadrul Galei 10 pentru Excelență organizat de grupul OMV-Petrom.

Este un proiect care a câştigat nu în concurenţă cu un altul cu el însuşi. El defineşte un model de bună practică replicabil, promovează efectele benefice ale parteneriatului dintre companii şi
ONG-uri şi serveşte ca şi exemplu de responsabilitate socială. Forţa acestui exemplu este că atunci când ţelul este comun şi urmăreşte binele omului, a persoanei, se crează condiţiile unei aşa spuse a win-win situation.

Plecat de la Petroşani, pe traseul Linz – Viena – Bucureşti şi extinzându-se în alte 5 oraşe ale ţării, proiectul Skill Up for the Future este unul al cărui cuvânt de ordine este viitor.

Alexandru KELEMEN

Anunțuri
Categorii:EXCLUSIV TV
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Ghiocel07

Niciodata nu e prea tarziu !

AFACERI IN VALEA JIULUI

Ati accesat cotidianul on-line AFACERI IN VALEA JIULUI. Se actualizeaza zilnic !

%d blogeri au apreciat asta: