Prima pagină > EXCLUSIV TV > “Ziua Verde” – ziua de curăţenie generală şi de respect pentru natură a cetăţenilor din municipiul Petroşani

“Ziua Verde” – ziua de curăţenie generală şi de respect pentru natură a cetăţenilor din municipiul Petroşani

Această prezentare necesită JavaScript.

Pentru al treilea an consecutiv, mai bine de o mie de oameni, în special tineri, din municipiul Petroşani, s-au mobilizat la acţiunea de voluntariat organizată de Primăria municipiului Petroşani sub genericul “Ziua Verde”. Acestora li s-au alăturat membri ai unor organizaţii neguvernamentale reprezentative de pe raza municipiului Petroşani şi cetăţeni dorinici să se implice personal în această frumoasă acţiune de voluntariat.

Izvorâte din propunerea lansată în cadrul Forumului Pro Urbis de la Petroşani de către părintele ortodox Octavian Pătraşcu, acţiunile programate în cadrul Zilei Verzi au fost organizate în acest an într-un fericit parteneriat cu nou înfiinţata asociaţie de interes public “Casa Pro Urbis”. Preşedintele acestei asociaţii, Eduard Wersanski arată, de altfel, că “aceasta este prima acţiune majoră care se desfăşoară sub egida asociaţiei Casa Pro Urbis”. Tot în premieră, Ziua Verde a venit, anul acesta, însoţită şi de organizarea unui Târg al Florilor în municipiul Petroşani.

Conştienţi că “O viaţă sănătoasă într-o lume curată” nu înseamnă doar un simplu motto al unei acţiuni care trebuie bifată în calendarul activităţilor extracurriculare, ci realmente un mod de viaţă, tinerii din Petroşani au împărţit oraşul în sectoare de lucru şi, doar în câteva ore, au reuşit să-l cureţe de hărtii şi alte resturi menajere abandonate pe domeniul public, de oameni care n-au înţeles încă faptul că viaţa într-o comunitate a secolului XXI impune respectarea unor minime reguli de respect pentru mediul înconjurător. De altfel, şi primarul municipiului Petroşani, Tiberiu Iacob Ridzi, este ferm convis că prin aceste gen de activităţi, “reuşim să transmitem un mesaj pozitiv, un mesaj prin care toată
lumea să înţeleagă că Petroşaniul este casa noastră, a tuturor celor care locuim aici şi fiecare în parte avem datoria de a păstra curăţenia şi a respecta bunurile din oraş, aşa cum facem şi acasă.” Similar, părintele Octavian Pătraşcu este convins că “fiecare dintre noi avem datoria şi putem face în aşa fel încât Ziua Verde să poată fi celebrată, la Petroşani, în fiecare zi.”

O atenţie aparte a fost acordată în acest an zonei de agrement “Brădet”, reamenajată de administraţia locală din municipiul Petroşani în cadrul proiectului european privind modernizarea centrului civic şi a parcurilor din zona centrală a oraşului. Membri Asociaţiei “Casa Pro Urbis” consideră că în această frumoasă zonă de agrement trebuie continuate eforturile de modernizare şi dotare, astfel încât ea să redevină o destinaţie de interes pentru cetăţenii Petroşaniului, dar şi pentru turişti. În acest sens, dincolo de curăţenie – obiectiv pentru care, la Ziua Verde, în acest an, s-au mobilizat aproape 100 de voluntari de la Şcoala IG Duca, dar şi de la Asociaţia Pro Parâng, Asociaţia Casa Pro Urbis şi Subfiliala de Cruce Roşie Petroşani – primarul Petroşaniului a dispus amenajarea unui număr de 7 filigorii şi 3 cişmele de apă. Iar investiţiile vor continua.

În ansamblu, şi ediţia din acest an a Zilei Verzi a fost, la Petroşani, o reuşită. O reuşită atât prin activităţile de curăţenie generală derulate, cât mai ales prin coagularea comunităţii locale într-un obiectiv comun, pentru care participanţii merită din plin caldele mulţimiri ale edililor. “Mulţumesc tuturor celor ce au participat la Ziua Verde, eveniment al comunităţii noastre, ajuns la ediţia a III-a. Mulţumesc membrilor asociaţiei Casa Pro Urbis împreună cu care am organizat acest eveniment. Mulţumesc elevilor şi profesorilor acestora care au manifestat din nou atitudinea civică necesară într-o urbe civilizată. Sper ca numărul de saci cu deşeuri colectate de tinerii noştri, să scadă în anii următori. Acesta ar fi cel mai important efect al dezvoltării unei atitudini cetăţeneşti normale”, a mai declarat primarul Tiberiu Iacob Ridzi.

Tiberiu VINŢAN

Anunțuri
Categorii:EXCLUSIV TV
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Ghiocel07

Niciodata nu e prea tarziu !

AFACERI IN VALEA JIULUI

Ati accesat cotidianul on-line AFACERI IN VALEA JIULUI. Se actualizeaza zilnic !

%d blogeri au apreciat asta: