Prima pagină > EXCLUSIV TV > Costel Avram aduce veşti bune şi pentru petrilenii uitaţi de autorităţile locale

Costel Avram aduce veşti bune şi pentru petrilenii uitaţi de autorităţile locale


Veşti bune pentru petrilenii din Remete

În urmă cu cîteva luni, mai exact în luna octombrie a anului trecut, îl însoţeam într-o vizită de documentare pe directorul general al Apa Serv la Petrila, acolo unde în cartierul Remete-Lonea se lucra la introducerea primei reţele de canalizare din istoria acestui străvechi cartier al Petrilei. Printre zecile de familii care au ieşit atunci la răscrucea dintre uliţe ca să-i mulţumească lui Costel Avram pentru că, în sfârşit, şi acest cartier a devenit, măcar din acest punct de vedere, unul demn de intravilanul unui oraş, se numărau şi 16 familii situate ceva mai sus de intersecţia străzilor Horia, Coşca şi Crişan care nu aveau nici un motiv de bucurie.

Oamenii din această zonă îşi exprimau atunci tristeţea că nu au fost cuprinşi şi ei în proiectul privind introducerea sistemului de canalizare, proiect realizat în baza datelor tehnice puse la dispoziţia celor de la Ape de către autorităţile locale din Petrila, care însă nu cuprindea şi cele 16 case izolate în partea de sus a coloniei Remete. Oamenii i s-au plans atunci lui Avram că, deşi se numără şi ei printer plătitorii de taxe şi impozite locale, n-au avut parte de atenţia cuvenită din partea edililor, drept pentru care nu au nici un drum de acces mai acătări şi nici canalizare precum ceilalţi vecini din cartier. Avram şi-a notat atunci în carnet problema acestor oameni şi, fără ezitare, le-a promis că va căuta soluţia pentru ca în 2014 să fie introdusă canalizarea şi la celelate 16 locuinţe din Remete.

Nu mică le-a fost surpriza locuitorilor din colonia Remete când, la începutul acestei săptămâni, au fost vizitaţi din nou de directorul general al Apa Serv Valea Jiului. De data aceasta, Costel Avram a venit să le aducă o veste bună în prag de aleasă sărbătoare.
“Le-am promis încă de anul trecut acestor oameni că nu-i vom lăsa şi că vom căuta soluţii pentru a rezolva această problemă. Vom face această lucrare cu banii Apa Servului. Sigur că, pentru doar 16 locuinţe, investiţia nu este una foarte avantajoasă. Dar, atunci când îţi pasă de oameni, anumite lucruri mai trebuiesc privite şi dincolo de cifre. Eu spun că era nedrept pentru aceşti oameni ca vecinilor de mai jos să le putem îmbunătăţi calitatea vieţii, iar pentru ceilalţi, parcă prea des uitaţi, să nu facem nimic”, spune Avram. Directorul general al Apa Serv a luat decizia de a susţine investiţia introducerii canalizării în aceste case şi a prins acest obiectiv în planul de investiţii proprii pe care Apa Serv intenţionează să-l realizeze în anul 2014.

Potrivit proiectului tehnic pus pe hârtie de specialiştii SC Apa Serv Valea Jiului SA, reţeaua de canalizare necesară pentru racordarea celor 16 locuinţe din colonia Remetea la reţeaua publică va avea circa 350 de metri lungime, cu zece puncte de control şi racorduri până la fiercare din cele 16 proprietăţi. Lucrările vor decurge rapid, în perioada imediat următoare, astfel încât Costel Avram le promite locuitorilor de aici că până la finele lunii iunie vor putea să se racordeze la noua reţea de canalizare.

Veşti bune şi pentru petrilenii din Moşici

Veştile bune pe care Costel Avram le aduce, în Săptămâna Mare unor petrileni din zonele limitrofe ale oraşului aduc puţină lumină şi pe feţele oamenilor din Moşici, micul cătun de la marginea Petrilei, unde câteva case cochete stau parcă ascunse în umbra ruinelor unei foste exploatări miniere. Oamenii din aceste case şi-au dorit şi ei, ca orice orăşean al secolului XXI, să aibă apă de la robinet. Au pus chiar şi mână de la mână şi şi-au cumpărat materiale pentru a-şi aduce apa potabilă.

Efortul oamenilor a fost dublat de cel al conducerii Apa Serv Valea Jiului, care le-a pus la dispoziţie utilajele şi mâna de lucru pentru realizarea reţelei de aducţiune a apei. “Timp de câteva săptămâni trei oameni şi două utilaje de la Apa Serv au lucrat aici, iar astăzi le putem spune locuitorilor celor 17 gospodării din Moşici că au apă la robinet“, declară cu mândria încă unui lucru dus la bun sfârşit, Costel Avram, directorul Apa Serv Valea Jiului.

Acesta este convis că, deşi poate din punct de vedere numeric, a aduce o veste bună pentru 20-30 de familii nu pare cine ştie ce, atunci când chiar şi unui singur om îi poţi aduce, în pragul unei sărbători cum este cea a Sfintelor Paşti, vestea că o dorinţă aşteptată poate de o viaţă i-a fost îndeplinită, înseamnă mai mult decât orice altceva. Iar anul acesta, graţie luji Costel Avram, câteva familii de petrileni din Remetea şi Moşici au primit o astfel de veste bună.

Tiberiu VINŢAN

Anunțuri
Categorii:EXCLUSIV TV
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Ghiocel07

Niciodata nu e prea tarziu !

AFACERI IN VALEA JIULUI

Ati accesat cotidianul on-line AFACERI IN VALEA JIULUI. Se actualizeaza zilnic !

%d blogeri au apreciat asta: