Prima pagină > EXCLUSIV TV > Vine, vine… iepuraşul !

Vine, vine… iepuraşul !

P1380866Aşa cum ne-au obișnuit deja, elevii clasei a IV-a C de la Colegiul Naţional ”Mihai Eminescu” – Şcoala Gimnazială ”Avram Stanca” Petroşani, conduşi de d-na profesor învăţământ primar Elisabeta Rovinar, au organizat o nouă expoziţie de broderie pe carton cu ocazia sărbătorilor care se apropie.

Vernisajul a avut loc la Casa de Cultură a Studenţilor din Petroșani, marţi, 8 aprilie 2014. Expoziţia a fost deschisă până vineri, 11 aprilie, cu ocazia ”Săptămânii altfel” şi a fost vizitată de părinţi, copii, cadre didactice şi clase de elevi de la mai multe şcoli din Valea Jiului. Lucrările expuse au bucurat ochii şi sufletul privitorilor.

Micii artiști au confecţionat felicitări şi tablouri care reprezentau iepuraşi, flori de primăvară, ouă, scene din viaţa Mântuitorului, pe care, într-un exerciţiu de antreprenoriat, le-au oferit spre vânzare privitorilor.

Astfel, pe lângă dezvoltarea simţului estetic şi a creativităţii, micii expozanţi beneficiază şi de răsplata muncii lor. Îi felicităm pentru creaţiile lor şi îi mai aşteptăm cu noi realizări.

Lucian ISPAS

Anunțuri
Categorii:EXCLUSIV TV
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Ghiocel07

Niciodata nu e prea tarziu !

AFACERI IN VALEA JIULUI

Ati accesat cotidianul on-line AFACERI IN VALEA JIULUI. Se actualizeaza zilnic !

%d blogeri au apreciat asta: