Prima pagină > EXCLUSIV TV > Valea Jiului şi alegerile europarlamentare

Valea Jiului şi alegerile europarlamentare

9-maiTiberiu VINŢAN

Deşi de câteva zile bune ne aflăm în plină campanie electorală pentru alegerile europarlamentare, interesul pentru acestea pare a fi cel mai slab din istoria ultimilor 25 de ani electorali din ţara noastră.

În Valea Jiului, în afara celor câteva afişe seci lipite de PSD şi PD-L pe avizierele speciale aprobate de autorităţile locale şi cele câteva machete, la fel de neinspirate care circulă pe reţelele de socializare, campania electorală pentru aceste alegeri aproape că este atât de sublimă, încât vorba maestrului Caragiale, lipseşte cu desăvârşire din piesajul vieţii noastre cotidiene.

Dezinteresul partidelor politice rezidă poate şi din faptul că, la un grad de prezenţă la vot estimat pentru aceste alegeri la sub 25% din electoratul României, miza campaniei rămâne fidelizarea aşa-zisului “electorat profesionist”, format de regulă din militanţi şi simpatizanţi ai fiecărui partid în parte. Acest lucru, face ca alegerile europarlamentare din mai 2014 să fie doar un sondaj oficial pentru prezindenţialele din toamnă. Un sondaj în baza căruia se vor face şi desface nolile alianţe politice ale anilor ce vor urma.

În Valea Jiului, miza alegerilor europarlamentare este şi mai mică. Dacă mulţi oameni încă nu înţeleg rolul şi misiunea oamenilor pe care România intenţionează să-i trimită în Parlamentul European, alţii îşi justifică dezinteresul prin faptul că Valea Jiului nici măcar nu mai are un candidat propriu pe listele electorale. Singurul om politic local plasat pe o poziţie onorabilă este profesorul universitar Radu Sorin, propus de Alianţa PSD+UNPR+PC. Chiar şi aşa, locul 22 pe listă oferit lui Radu Sorin îl scoate pe acesta din orice fel de calcule referitoare la posibilitatea de a face efectiv parte din viitorul Parlament European. În Valea Jiului, oamenii îşi aduc aminte că, la precedentele alegeri europarlamentare, aproape fiecare dintre partidele politice importante din România şi-au găsit candidaţi şi din zona Văii Jiului, aşa cum a fost cazul primarului din Uricani, Dănuţ Buhăescu (propus de PSD) în 2009 sau cel al fostului viceprimar de la Vulcan (propus de PC) în 2009. Mai mult decât atât, oamenii îşi aduc însă aminte că Valea Jiului a avut şansa chiar de a trimite în 2009 un politician de aici în forul legislativ european, în persoana Monicăi Iacob Ridzi. Şi, chiar mai mult decât atât, Monica Iacob Ridzi a fost nu doar unul dintre cei mai activi europarlamentari români ai momentului, ci şi puntea de legătură dintre “ora exactă” de la Bruxelles şi autorităţile locale din Valea Jiului, care beneficiind de informaţii europene la prima mână au putut scrie proiecte de succes care au primit finanţări europene, fără de care oraşele noastre nu ar fi putut avea înfăţişarea pe care o au astăzi.

În lipsa tuturor acestor argumente şi în faţa unei campanii electorale anemice, care nu se dovedeşte a fi în stare să capaciteze interesul electoratului din Valea Jiului, pe 25 mai este foarte probabil ca alegătorii să prefere un grătar în zonele de picnic de pe Valea Jiului, în locul statului la coadă pentru un vot care se va duce spre nevestele principalilor lideri politici ai momentului sau spre alţi protejaţi ai marilor familii politice din România.

Singurul argument raţional pentru care Valea Jiului şi judeţul Hunedoara ar merita să aloce timp pentru a merge la vot, este prezenţa în rândul candidaţilor a unui europarlamentar hunedorean care şi-a probat calitatea de reprezentant al acestei regiuni (şi nu numai!) în actualul mandat din Parlamentul Europei. Vorbim desigul despre Iuliu Winkler, candidatul hunedorean cu care UDMR îşi deschide lista şi care, fără îndoială, va ocupa un scaun de europarlamentar şi în viitoarea configuraţie a Parlamentului European. Este însă Valea Jiului pregătită să voteze un om propus însă de o minoritate naţională ? Aceasta-i întrebarea !

“Eu cu cine votez, monşer ?”

La startul campaniei electorale s-au prezentat 14 partide, o alianţă electorală şi 8 candidaţi independenţi. Pentru a beneficia de mandate partidele politice trebuie să treacă pragul electoral de 5 la sută, în timp ce un candidat independent poate fi declarat ales dacă îndeplineşte coeficientul electoral de 3,12 la sută din voturile valabil exprimate.

Partide – 14 partide.
Alianţă electorală – 1 (Alianţa PSD-UNPR-PC)
Candidati independenti: 8

Poziţia pe buletinul de vot:

PARTIDUL POPORULUI DAN DIACONESCU
FORŢA CIVICĂ
PARTIDUL MIŞCAREA POPULARĂ
ALIANŢA PSD-PC-UNPR
PARTIDUL NAŢIONAL ŢĂRĂNESC CREŞTIN ŞI DEMOCRAT
UNIUNEA DEMOCRATĂ A MAGHIARILOR DIN ROMÂNIA
PARTIDUL NAŢIONAL LIBERAL
PARTIDUL DEMOCRAT LIBERAL
PARTIDUL ROMÂNIA MARE
PARTIDUL NOUA REPUBLICĂ
PARTIDUL ECOLOGIST ROMÂN
PARTIDUL VERDE
PARTIDUL ALTERNATIVA SOCIALISTĂ
ALIANŢA NAŢIONALĂ A AGRICULTORILOR
PARTIDUL DREPTĂŢII SOCIALE
UNGUREANU GEORGIANA CORINA
FILIP CONSTANTIN TITIAN
LIGIA DĂNUŢ
PUREA PAUL
CAPSALI PERICLE IULIAN
COSTEA PETER
DIACONU MIRCEA
DĂEANU VALENTIN EUGEN

Anunțuri
Categorii:EXCLUSIV TV
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Ghiocel07

Niciodata nu e prea tarziu !

AFACERI IN VALEA JIULUI

Ati accesat cotidianul on-line AFACERI IN VALEA JIULUI. Se actualizeaza zilnic !

%d blogeri au apreciat asta: