Prima pagină > EXCLUSIV TV > Şi Valea Jiului are talent !

Şi Valea Jiului are talent !

10322662_301191836713464_1349529051630048925_nAcum că am aflat cine a câştigat concursul naţional “Românii au talent” e vremea să ne uităm mai mult în jurul nostru şi să găsim cel mai talentat român din Valea Jiului.

De la această idee a pornit şi iniţiativa familiei Ţugulea din Vulcan, care a iniţiat prima ediţie a unui festival de talente din Valea Jiului, la Vulcan, într-un fericit parteneriat cu Primăria municipiului Vulcan. Sute de oameni s-au înscris la concursul “Fii star în ţara ta”, alşe cărei etape de preselecţie au început, la finele săptămânii trecute, în adevărate spectacole artistice maraton care au avut loc sâmbătă şi duminică pe scena cinematografului “Luceafărul” din Vulcan.

Până acum, organizatorii apreciază că evenimentul s-a dovedit a fi unul de succes, demonstrat de interesul deosebit de mare al oamenilor din Valea Jiului. Aceştia spun că spectacolele vor continua şi în perioada următoare, concursul urmând să se încheie prin desemnarea marelui câştigător, care va avea parte şi de un premiu de 2000 de euro.

Luminiţa ANDRONACHE-VINŢAN

Anunțuri
Categorii:EXCLUSIV TV
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Ghiocel07

Niciodata nu e prea tarziu !

AFACERI IN VALEA JIULUI

Ati accesat cotidianul on-line AFACERI IN VALEA JIULUI. Se actualizeaza zilnic !

%d blogeri au apreciat asta: