Prima pagină > EXCLUSIV TV > De Ziua Eroilor, Uricaniul îşi onorează eroii, îşi respectă veteranii şi cinsteşte hramul bisericii ortodoxe

De Ziua Eroilor, Uricaniul îşi onorează eroii, îşi respectă veteranii şi cinsteşte hramul bisericii ortodoxe

buhaescu braiaPentru uricănenii vrednici dreptcredincioşi, Ziua Eroilor are o semnficaţie aparte. Aceasta este ziua în care autorităţile locale şi oamenii simpli ridică slavă celor ce s-au jertfit eroic în istoria deseori zbuciumată a acestor locuri şi ziua în care prăznuiesc hramul sfintei biserici ortodoxe din localitate.

Ca în fiecare an, Primăria oraşului Uricani acordă cuvenitul respect acestui eveniment, drept pentru care la iniţiativa primarului Dănuţ Buhăescu şi în acest an au fost aprobaţi bani de la bugetul local pentru buna desfăşurare a evenimentului. “Pentru noi, locuitorii oraşului Uricani, pomenirea eroilor reprezintă un gest de onoare, de adânc respect pentru cei care au luptat şi şi-au pierdut viaţa în război pe aceste meleaguri, pentru cei care au muncit şi şi-au pierdut viaţa în subteran, în minele de cărbune. Jertfa lor este pentru noi un exemplu şi un motiv în plus de a ne ruga ca Dumnezeu să-i odihnească în pace”, ne-a declarat Dănuţ Buhăescu, primarul oraşului Uricani.

Edilul uricănean precizează că şi în acest an, la acest eveniment, vor fi cinstiţi aşa cum merită puţinii veterani de război, de a căror prezenţă trupească se mai pot bucura oamenii de pe aceste meleaguri.

Dincolo de slujba oficiată ca de obicei de părintele protopop Petrache Creţu, programul dedicat în acest an Zilei Eroilor la Uricani cuprinde un ceremonial festiv de depuneri de coroane de flori la Monumentul Eroilor Neamului de lângă Biserica Ortodoxă din Uricani, premierea veteranilor de război, discursuri ale autorităţilor locale, precum şi un inedit spectacol cultural artistic prezentat de corul bisericesc al Bisericii ortodoxe din Uricani.

“Evenimentul va avea loc în data de 29 mai 2014, începând cu ora 12,00 fiind aşteptaţi să ia parte la acesta toţi aceia care, şi prin acest gest, doresc să aducă omagiul lor eroilor neamului şi bravilor eroi ai Uricaniului”, mai arată primarul oraşului Uricani, Dănuţ Buhăescu, în invitaţia lansată cetăţenilor cu ocazia acestui eveniment important din viaţa comunităţii locale a oraşului Uricani.

Lucian ISPAS

Anunțuri
Categorii:EXCLUSIV TV
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Ghiocel07

Niciodata nu e prea tarziu !

AFACERI IN VALEA JIULUI

Ati accesat cotidianul on-line AFACERI IN VALEA JIULUI. Se actualizeaza zilnic !

%d blogeri au apreciat asta: