Prima pagină > EXCLUSIV TV > Majoritatea europenilor au votat PPE la alegerile europarlamentare

Majoritatea europenilor au votat PPE la alegerile europarlamentare

jean-claude-junkerPopular europenii au obţinut cele mai multe voturi la alegerile încheiate duminică. Potrivit rezultatelor preliminare, ei vor avea 212 mandate în noul Parlament, iar social-democraţii 186. Liberalii îşi păstrează poziţia a treia, cu 70 de fotolii. Acum încep negocierile pentru postul de preşedinte al Comisiei Europene.

Jean Claude Juncker, candidatul popular-europenilor, a revendicat deja postul de preşedinte al Comisiei, însă are nevoie de aliaţi în Parlament pentru a fi votat de jumătate plus unu din cei 751 de euroaleşi. Prin urmare, a spus că este gata de un compromis cu socialiştii.

La rândul sau, social-democratul Martin Schulz s-a aratat şi el disponibil să negocieze, dar pe baza unui program care să ţină cont de ideile social-democraţilor, pentru că, spunea el, duminică seară, după anunţarea primelor estimări, este inacceptabil ca o întreagă generaţie de europeni să sufere din cauza crizei economice care a fost provocată de oameni iresponsabili.

În acest joc al negocierilor şi al construirii de coaliţii o voce importantă este cea a liberalilor, care pot înclina balanţa într-o direcţie sau alta.

Dar, tema cea mai dezbătută după încheierea scrutinului este avansul euroscepticilor. Partidele antieuropene practic îşi dublează prezenţa în Parlament.

Rezultatul din Franţa, victoria Frontului Naţional – extrema dreaptă – a provocat consternare la Bruxelles. Este o zi tristă pentru democraţie – spunea Martin Schulz.

Şi în Marea Britanie, Nigel Farage cu partidul său eurofob, populist şi naţionalist a câştigat pe toată linia, potrivit rezultatelor parţiale.

Anunțuri
Categorii:EXCLUSIV TV
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Ghiocel07

Niciodata nu e prea tarziu !

AFACERI IN VALEA JIULUI

Ati accesat cotidianul on-line AFACERI IN VALEA JIULUI. Se actualizeaza zilnic !

%d blogeri au apreciat asta: