Prima pagină > EXCLUSIV TV > Moloț (PNL Hunedoara): Cred că tot BPC ar trebui să-și dea demisia pentru neîmpliniri

Moloț (PNL Hunedoara): Cred că tot BPC ar trebui să-și dea demisia pentru neîmpliniri

molotPreședintele filialei județene Hunedoara a Partidului Național Liberal (PNL), Mircea Ioan Moloț, a declarat luni, pentru AGERPRES, că se aștepta ca liderii centrali ai partidului să-și prezinte demisiile din funcțiile de conducere, deoarece le cunoaște caracterul.
El nu a exclus posibilitatea ca o decizie similară să fie luată și de către membrii Biroului Național Central al PNL, situație în care a afirmat că va fi de acord să-și prezinte demisia de onoare.

”Îi felicit pe amândoi (Antonescu și Iohannis — n.r.) pentru gestul pe care l-au făcut. Mă așteptam la aceste reacții, după câte îi cunosc eu. Eram convins că dacă nu ne făceam targetul Crin Antonescu își va da demisia, așa cum a anunțat. Mai puțin așteptată era demisia lui Klaus Iohannis, fiindcă el nu a vehiculat niciodată un scor electoral. Dar, fiind prim-vicepreședinte, mi se pare normal gestul său”, a afirmat liderul PNL Hunedoara.

Potrivit acestuia, în urma rezultatelor de la alegerile europarlamentare ar trebui ca tot Biroul Național Central să renunțe la funcții, Moloț menționând că dacă se va pune problema unor demisii va face acest gest.

”Cred că astăzi tot Biroul Național Central ar trebui să-și dea demisia pentru neîmpliniri, deși unii au scoruri mai bune, alții mai slabe. Vom vedea cum se pune problema și vom analiza acest aspect în ședință, pentru că trebuie să existe un interimat”, a adăugat președintele PNL Hunedoara.

În ceea ce privește situația din județul Hunedoara, unde PNL a obținut 21,59% din voturi la euroscrutin, Moloț a menționat că se aștepta ca liberalii să obțină un scor mai mare, având în vedere proiectele derulate în zonă, precizând însă că partidul nu a pierdut din electorat.

”Procentul de vot al PNL este același ca acum cinci ani. Nu putem spune că am pierdut din electorat. Ce mă deranjează este că nu am mai câștigat din electorat. Mă așteptam la mult mai mult pentru cât s-a făcut în județul Hunedoara. Se pare că acesta este trend-ul PSD (în ceea ce privește votul, n.r). Ne confruntăm însă și cu greșeli pe care le-a făcut conducerea centrală și, până la urmă, și cea județeană a PNL”, a conchis președintele PNL Hunedoara.

AGERPRES/Sorin Blada

Categorii:EXCLUSIV TV
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Ghiocel07

Niciodata nu e prea tarziu !

AFACERI IN VALEA JIULUI

Ati accesat cotidianul on-line AFACERI IN VALEA JIULUI. Se actualizeaza zilnic !

%d blogeri au apreciat: