Prima pagină > EXCLUSIV TV > Scrutinul europarlamentar, alegerile care au schimbat mersul politicii în România

Scrutinul europarlamentar, alegerile care au schimbat mersul politicii în România

10341522_10152178393212685_3617613961678578328_nÎncercăm, în rândurile care urmează, aşa cum am procedat după fiecare din scrutinurile electorale din ultimii ani, să facem o analiză “la rece”, a rezultatului pe care oamenii din Valea Jiului l-au stabilit prin participarea sau neparticiparea la competiţia electorală care a stabilit cine sunt cei 32 de politicieni care vor reprezenta România, în următorii 5 ani, în Parlamentul European.

Graţie analizei efectuate de colectivul de specialişti ai Agenţiei de Relaţii Publice Exclusiv, coordonaţi de prof.dr.ing. Luminiţa Andronache Vinţan, suntem în măsură să vă prezentăm proiecţia grafică a rezultatelor scrutinului electoral de la 25 mai în oraşele Văii Jiului, , precum şi o analiză comparativă a acestora cu alegerile locale şi parlamentare din 2012.

Tiberiu VINŢAN

Departe de a fi avut vreo treabă cu Europa, cel puţin la nivel de Valea Jiului, alegerile europarlamentare de la 25 mai au consfinţit o victorie categorică a PSD în Vale şi o “schimbare la faţă” din punct de vedere al culorii politice la nivelul întregului judeţ. Privite însă în profunzime, lucrurile devin ceva mai nuanţate. Dar, să luăm la puricat rezultatele, pe rând…
În condiţiile unei prezenţe la vot sub media naţională (circa o treime din numărul celor înscrişi pe listele permanente) la nivelul Văii Jiului, cea mai puternică organizaţie politică s-a dovedit a fi cea a PSD Vulcan, care şi-a adjudecat 52% din sufragiile alegătorilor, fiind urmată îndeaproape de PSD Uricani, cu 51,65% din voturi. Peste media naţională obţinută de PSD în alegerile de la 25 mai (37,60%) se situează şi celelalte organizaţii ale Alianţei PSD+UNPR+PC din Valea Jiului, respectiv Petrila (44,83%), Lupeni (44,03%), Petroşani (43,51%) şi Aninoasa (42,30%). Statistica demonstrează că, la nivelul Văii Jiului, graţie celor 14.483 de voturi obţinute, PSD+UNPR+PC au capacitat exact 46,39% din cei 33.764 de alegători care au participat la acest scrutin electoral.

În mod surprinzător, în cele trei municipii ale Văii Jiului, candidatul independent Mircea Deaconu se clasează pe locul secund, cu un scor de 14,29% la Petroşani, care surclasează partidele până mai ieri de top din “Capitala” Văii Jiului (PDL şi PNL). De altfel, Mircea Deaconu a scrurtcircuitat cât se poate de serios electoratul de dreapta din Valea Jiului, în defavoarea PNL şi PDL, care cu excepţiile de la Petrila (unde PNL a scos un remarcabil scor de 18,32%) sau Aninoasa (unde PDL a realizat un scor de 17,10%).
Privite comparativ cu scrutinul pentru alegerile parlamentare din noiembrie 2012 ori cu cele pentru alegerile locale din mai 2012, alegerile europarlamentare din mai 2014 arată că, pe fondul unei scăderi semnificative a prezenţei la vot şi al desfiinţării alianţei USL, opţiunile oamenilor nu s-au redistribuit uniform către cele două partidele ale fostului mastodont politic care a câştigat alegerile locale şi parlamentare în cinci din cele şase localităţi ale Văii Jiului. Mai mult decât atât, ultimele alegeri consemnează o scădere considerabilă de popularitate a organizaţiei PSD de la Lupeni, considerată până nu demult una dintre cele mai eficiente din România, echipa politică a familiei Resmeriţă obţinând doar al patrulea scor electoral din Valea Jiului.

O altă supriză a acestor alegeri o constituie ascensiunea echipei PNL de la Petrila care, sub coordonarea lui Costel Avram a reuşit cel mai bun scor al liberalilor din Valea Jiului şi un scor mai bun decât al multor localităţi din judeţul Hunedoara considerate până acum drept un fief al PNL.

Strădaniile organizaţiilor PRM, PPDD care, alături de UDMR şi PMP, au mai depăşit pragul electoral de 5% în oraşele Văii Jiului nu au fost suficiente pentru a asigura un scor bun al acestor partide, care nu au reuşit să-şi propulseze oameni în noul Parlament European.

Singurii candidaţi cu domiciliul în judeţul Hunedoara, Iuliu Winkler (UDMR) şi Siegfried Mureşan (PMP) nu au primit suficiente voturi pentru a trece pragul electoral decât de la alegătorii de la Petroşani (candidatul PMP) şi de la Lupeni (candidatul UDMR). Chiar şi aşa, graţie scorului înregistrat la nivel naţional şi poziţiei favorabile în listele electorale, cei doi hunedoreni au primit mandatul de europarlamentar.
Analiza aprofundată a rezultetlor alegerilor europarlamentare din Valea Jiului demonstrează că participanţIi la scrutinul din 25 mai au dorit să trimită în Parlamentul European aproape jumătate din candidaţii Alianţei PSD+UNPR+PC, la care se adaugă primii patru candidaţi ai PNL, independentul Mircea Deaconu şi câte doi candidaţi ai PDL, respectiv PPDD. Astfel, în configuraţia dorită de alegătorii din Valea Jiului, România ar fi trebuit reprezentată la Bruxelles de următorii eurodeputaţi:
– din partea Alianţei PSD+UNPR+PC: Corina Creţu, Ecaterina Andronescu, Cătălin Ivan, Dan Nica, Maria Grapini, Damian Drăghici, Daciana Sârbu, Ioan Mircea Paşcu, Viorica Dăncilă, Sorin Moisă, Victor Boştinaru, Claudiu Ciprian Tănăsescu, Doru Frunzulică, Constantin Rebega, Claudia Ţapardel, Lucian Cristea;
– din partea PNL: Norica Nicolai, Adina Vălean, Ramona Mănescu, Cristian Buşoi;
– din partea PDL: Teodor Stolojan, Monica Macovei;
– din partea PPDD: Dan Diaconescu, Simona Man.
Acestora li se adaugă candidatul independent Mircea Deaconu.

Între dorinţa, cel puţin teoretică, a alegătorilor din Valea Jiului şi rezultatul final al alegerilor europarlamentare din România există o potrivire de aproape 85%. Dacă la capitolul de încredere acordat Alianţei PSD+UNPR+PC, în urma redistribuirii voturilor candidaţilor care nu au reuşit să atingă pragul electoral de 5%, jumătate din cele 32 de mandate de europarlamentar care revin României au fost adjudecate de această alianţă politică, în ceea ce priveşte celelalte opţiuni lucrurile sunt un pic diferite. Astfel, PNL, tot în urma redistribuirii şi-a adjudecat 6 fotolii de eurodeputaţi, care vor fi ocupate de Norica Nicolai, Adina Vălean, Ramona Mănescu, Cristian Buşoi, Renate Weber şi Eduard Hellvig. Similar, pentru PDL revin alte 5 locuri în viitoarea configuraţie a Parlamentului European, care vor fi ocupate de Teodor Stolojan, Monica Macovei, Traian Ungureanu, Marian Jean Marinescu şi Daniel Buda.

Acestora li se adaugă alţi 4 eurodeputaţi, care nu au întrunit voturile minime de 5% din partea electoratului din Valea Jiului. Aceştia vor reprezenta în Parlamentul european UDMR (Iuliu Winkler şi Sogor Csaba), respectiv PMP (Cristian Preda şi Siegfried Mureşan).

Pentru acurateţea informaţiei, mai trebuie să menţionăm faptul că, deşi a fost aleasă pentru funcţia de europarlamentar, candidatul PSD Ecaterina Andronescu a refuzat investirea în funcţie, optând pentru păstrarea calităţii de deputat în Parlamentul României. Locul acesteia în Parlamentul European va fi luat de următorul supleant de pe listele Alianţei PSD+UNPR+PC, Victor Negrescu.

Dacă în România, la fel ca în Grecia, Italia, Portugalia sau Polonia, victoria a fost de partea partidelor de pe stânga eşichierului politic, rezultatele alegerilor europarlamentare din Europa confirmă o nouă victorie a dreptei, care va avea misiunea de a forma, în jurul candidatului PPE Jean-Paul Junkers o majoritate pe baza căreia se va construi noua Comisie Europeană. Din punct de vedere politic, alegerile europarlamentare au consfinţit o nouă victorie a PPE (EPP), care va avea 214 mandate de eurodeputaţi din cele 751. La acestea se mai adaugă însă şi cele 6 ale liberalilor din România, care au anunţat că vor părăsi ALDE şi vor trece în aripa popularilor europeni. Astfel, ALDE rămâne cu numai 58 de mandate din cele 64 câştigate la nivel european. Grupul socialiştilor europeni (S&D) a câştigat 191 de mandate. Alte 52 revin Verzilor, Conservatorii şi Reformiştii (ECR) au 46 de madate, Stânga Europeană Unită (GUE/EGL) – 42 mandate, Europa Libertăţii şi Democraţiei (EFD) – 38 mandate. Alţi 107 eurodeputaţi nu şi-au anunţat încă afilierea la vreuna din marile familii politice europene. În ceea ce priveşte europarlamentarii români, cei de la PSD vor face parte din grupul S&D, cei de la PNL, PMP, PDL şi UDMR din EPP, iar independentul Mircea Deaconu urmează să decidă dacă se afliază sau nu la unul din grupurile europarlamentare.

IMPORTANT !

Studiul analitic al rezultatelor alegerilor europarlamentare de la 25 mai 2014 în localităţile din judeţul Hunedoara cuprinde statistici şi analize comparative ample, atât pe baza rezultatelor generale, cât şi referitoare la situaţia fiecărui competitor politic în parte, pe oraşe şi pe ansamblu.

Rezultatele studiului Exclusiv Media Group, care pot constitui un util instrument de lucru pentru partidele politicie în perspectiva viitoarelor competiţii electorale, este disponibil contra cost şi poate fi comandat pe oricare din coordonatele de contact ale grupului nostru la preţul de 100 Euro+tva.

Anunțuri
Categorii:EXCLUSIV TV
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Ghiocel07

Niciodata nu e prea tarziu !

AFACERI IN VALEA JIULUI

Ati accesat cotidianul on-line AFACERI IN VALEA JIULUI. Se actualizeaza zilnic !

%d blogeri au apreciat asta: