Prima pagină > EXCLUSIV TV > Deputatul Monica Iacob-Ridzi cere clasei politice, de la tribuna Parlamentului, reabilitarea minerilor şi susţinerea dezvoltării Văii Jiului

Deputatul Monica Iacob-Ridzi cere clasei politice, de la tribuna Parlamentului, reabilitarea minerilor şi susţinerea dezvoltării Văii Jiului

monica minerDeputatul de Valea Jiului Monica Iacob-Ridzi susţine luni, de la tribuna Parlamentului, o declaraţie politică menită să pună capăt unei triste realităţi care apasă Valea Jiului şi minerii din această zonă a ţării de aproape un sfert de secol. În declaraţia sa politică, Monica Iacob-Ridzi constată că problemele economice şi sociale din comunităţile oraşelor şi municipiilor din Valea Jiului s-au acutizat cu fiecare an care a trecut de la nefericitul moment al mineriadei din 13-15 iunie 1990.

“În urmă cu 14 ani, dorinţa minerilor de a salva democraţia românească s-a transformat, din cauza intrigilor politicienilor şi a manipulărilor la care aceşti oameni simpli au fost supuşi, în tragedia unei întregi generaţii de locuitori ai Văii Jiului. Ştiu că acele triste evenimente din 13-15 iunie 1990, precum şi celelalte mineriade care i-au urmat, au marcat într-un mod negativ imaginea României, aflată în primii ani ai redescoperirii libertăţilor cetăţeneşti după o jumătate de secol de beznă comunistă. Însă, în acelaşi timp, sunt convinsă că nimic din ceea ce au făcut minerii – sau mai degrabă cei care au manipulat imaginea acestora – nu justifică felul în care o parte din clasa politică românească a înţeles să se răzbune pe aceşti oameni. Am constatat, la fel ca majoritatea oamenilor din Valea Jiului, că indiferenţa la problemele oamenilor şi lipsa de soluţii la problemele economice şi sociale ale regiunii au devenit, în mod constant, modul de abordare a acestor chestiuni din partea clasei politice româneşti din ultimii 24 de ani. Ceea ce este şi mai trist însă, e faptul că, la aproape un sfert de secol care a trecut de la momentul “13-15 iunie”, lucrurile nu par să fi cunoscut o schimbare în această direcţie. Cu o industrie minieră decimată, cu probleme sociale extrem de grave şi cu un nivel al şomajului în permanentă creştere, Valea Jiului nu a beneficiat nici măcar de atenţia cuvenită a guvernelor în vederea identificării unor soluţii pentru revitalizarea zonei, ca să nu mai vorbim de faptul că până şi soluţiile propuse din partea factorilor de răspundere de la nivel local au fost, în mod sistematic, boicotate. Mai mult, zona a fost prezentată incorect drept o gaură neagră a economiei româneşti şi un ţinut periculos pentru cei care ar dori să vină să investească ori pur şi simplu să viziteze această zonă”, arată Monica Iacob Ridzi în declaraţia sa politică.

Deputatul îşi exprimă convingerea că la aproape un sfert de secol de la evenimentele din 13-15 iunie 1990, cu argumentele adevărurilor istorice ale momentului, este timpul ca reprezentanţii clasei politice româneşti, să-şi reconsidere poziţia faţă de Valea Jiului şi faţă de “cei mai minunaţi oameni ai acesteia care sunt minerii.” Monica Iacob Ridzi adresează, în acest sens, parlamentarilor şi liderilor politici ai prezentului din România invitaţia de a veni cu încredere în Valea Jiului pentru a-i cunoaşte pe puţinii mineri care mai scormonesc astăzi în adâncurile pământului, contribuind la statutul României de ţară independentă din punct de vedere energetic. “Vă invit să veniţi în Valea Jiului şi să vedeţi cu ochii dumneavoastră acest loc minunat în care Dumnezeu a aşezat un colţ de Rai pe un munte de cărbune. Poate aşa veţi înţelege că noi toţi, oamenii politici ai prezentului, avem obligaţia nu doar de a reabilita imaginea minerilor şi a Văii Jiului, ci datoria de a sprijini dezvoltarea acestei regiuni pe nedrept uitate de unii politicieni în ultimii 20 de ani. În toţi aceşti ani, mulţi au venit în Valea Jiului, în campanie electorală, pentru a le cere minerilor şi familiilor acestora votul lor de încredere. De fiecare dată, liderii politici le-au promis, sub cuvânt de onoare, că vor avea grijă ca mineritul din această zonă a ţării nu doar să continue, dar să cunoască şi o dezvoltare pe baze economice susţinute de stat. Cu fiecare an care trece, constat însă cu stupoare că intenţiile guvernanţilor noştri nu mai seamănă deloc cu promisiunile făcute, sub cuvânt de onoare, minerilor din Valea Jiului”, arată Monica Iacob-Ridzi.

Deputatul de Valea Jiului apreciază că există multe soluţii pentru revitalizarea sectorului minier şi energetic, care încă este şi trebuie să fie o importantă resursă economică şi socială nu doar a Văii Jiului, ci a României, lucru de altfel binecunoscut de către politicienii din ţara noastră. Tocmai de aceea, deputatul crede că Guvernul trebuie să abordeze problema industriei miniere şi energetice cu responsabilitate, cu interes pentru oamenii din Valea Jiului, urmând modelul unor state europene care au găsit soluţii în această direcţie. Similar, aceasta este de părere că proiectele de construire a unei alternative viabile în domeniul dezvoltării turismului trebuie susţinute de fiecare guvern al acestei ţări. “Nu simpatiile sau antipatiile politice, nu adversitatea de pe scena politică şi cu atât mai puţin ignoranţa faţă de problemele unei regiuni care a suferit deja prea mult de pe urma unor greşeli istorice trebuie să fie abordarea oamenilor politici faţă de problemele şi faţă de cetăţenii acestei regiuni. Iată de ce, vă invit stimaţi colegi ca, fie din cabinetele Puterii, fie de pe băncile Parlamentului, fie din orice poziţie publică v-aţi afla, să înţelegeţi că aşa-zisele mineriade au intrat în istorie şi să întindeţi o mână salvatoare minerilor de astăzi şi tuturor oamenilor din Valea Jiului care, de altfel, nici nu doresc altceva decât onorarea promisiunilor pe care întreaga clasă politică românească – pe care dumneavoastră o reprezentaţi în acest moment – le-a făcut în toţi aceşti ani, dar care încă nu au fost rezolvate”, mai arată, în declaraţia sa politică, deputatul Monica Iacob Ridzi.

Tiberiu VINŢAN

Anunțuri
Categorii:EXCLUSIV TV
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Ghiocel07

Niciodata nu e prea tarziu !

AFACERI IN VALEA JIULUI

Ati accesat cotidianul on-line AFACERI IN VALEA JIULUI. Se actualizeaza zilnic !

%d blogeri au apreciat asta: