Prima pagină > EXCLUSIV TV > Senatorul Vochiţoiu vrea dreptate pentru pensionarii din Valea Jiului şi nu numai

Senatorul Vochiţoiu vrea dreptate pentru pensionarii din Valea Jiului şi nu numai

10492574_788701214482058_2425266874002934010_nOdată cu desemnarea senatorului PSD Cosmin Nicula drept vicepreşedinte al Curţii de Conturi a României, Valea Jiului va fi reprezentată în camera superioară a Parlamentului României doar de către senatorul UNPR Haralambie Vochiţoiu. Conştient de responsabilitatea şi mai mare care-i revine în acest context, Haralambie Vochiţoiu a ţinut să şi demonstreze cetăţenilor din Valea Jiului că nu-i este indiferent nici un subiect care vizează în primul rând Valea Jiului, aşa cum nu-i sunt indiferente nici alte probleme esenţiale ale românilor.

Într-o conferinţă de presă desfăşurată la finele săptămânii trecute la Petroşani, senatorul Haralamabie Vochiţoiu a ţinut să aducă la cunoştinţa opiniei publice câteva din preocupările sale legislative. “Am primit, la Cabinetul de la Senat răspunsul unor miniştri la o serie de interpelări pe care le-am adresat în cadrul acestei sesiuni parlamentare, privind câteva probleme ridicate de pensionarii din Valea Jiului, dar şi la alte interpelări care vizează soluţionarea unor probleme de inters naţional. De asemenea, am depus la Senat o iniţiativă legislativă prin care să putem face dreptate unor performeri ai sportului românesc care, din păcate, după retragerea din activitatea competiţională, sunt în prezent uitaţi, mulţi aflându-se la limita supravieţuirii, fapt care este dureros şi nedrept pentru aceşti oameni care au adus glorie ţării noastre”, a declarat Vochiţoiu.

Una din sesizările făcute de senatorul Văii Jiului vizează situaţia celor 12.000 de pensionari mineri care riscă să rămână fără ajutorul pentru plata facturilor la energie după data de 31 decembrie 2014. În răspunsul dat pe acest subiect de către ministrul Energiei, Răzvan Nicolescu se arată că, deşi Departamentul pentru Energie susţine acordarea acestor ajutoare de stat, problema necesită o intervenţie legislativă care nu depinde de Departamentul pentru Energie. Senatorul Vochiţoiu crede că sprijinul legislativ necesar trebuie să vină acum din partea Guvernului şi a noilor europarlamentari, care au la îndemână pârghiile necesare pentru modificarea Deciziei UE nr. 787, în baza căreia este acordat sprijinul pentru foştii mineri, pensionaţi.

Într-un alt demers parlamentar, iniţiat în luna martie 2014, Haralambie Vochiţoiu atrage atenţia ministrului Muncii, Rovana Plumb, asupra faptului că situaţia bugetară actuală a României şi perepectivele de dezvoltare economică, constituie premise suficiente pentru amânarea prevedeilor legislative privind egalizarea vârstei de pensionare pentru femei şi bărbaţi, la 65 de ani. “Cred că România îşi permite să amâne adoptarea unei astfel de decizii. Pe de altă parte, cred că persoanele cu vârsta de peste 62 de ani care doresc să muncească în continuare trebuie chiar stimulate printr-o bonificaţie financiară, dar nicidecum oamenii în vârstă nu trebuie obligaţi să se menţină în câmpul muncii la această vârstă. În acest sens, dacă luăm în calcul recomandările Comisiei Europene cu privire la situaţia finanţelor publice, precum şi cele cu privire la măsurile pentru crearea de locuri de muncă şi combaterea şomajului, cred că am putea să renunţăm sau cel puţin să înbunătăţim măsurile de egalizare a vârstelor de pensionare pentru bărbaţi şi femei, în sensul în care rolul de mamă al femeilor trebuie respectat în mod deosebit”, apreciază senatorul Haralambie Vochiţoiu.

În acelaşi context, senatorul Vochiţoiu a iniţiat un proiect de lege pentru modificarea şi completarea legii nr. 69/2000 a educaţiei fizice şi sportului. Modificarea propusă de senatorul UNPR de Valea Jiului vizează acordarea unei rente viagere egală cu o tranşă între 45% şi 100% din salariul mediu pe economie pentru sportivii care s-au clasat pe podiumul unor competiţii sportive internaţionale sau olimpice. “Cred că sportivii noştri remarcabili merită acest lucru. Măsura vine însă şi ca încurajare pentru cei care doresc să practice sportul de performanţă, iar efortul bugetar al statului este unul insignifiant”, explică Vochiţoiu.

Tiberiu VINŢAN

Anunțuri
Categorii:EXCLUSIV TV
  1. Andrada
    24 Iunie 2014 la 12:57 pm

    Radiografia unui caracter inexistent – Senatorul Resturilor Vochitoiu Haralambie

    De-a lungul timpului Vochitoiu s-a dovedit un asiduu colectionar de carnete de partid. A debutat sub soarele Partidului Socialist. Cand a simtit ca soarele PS este la apus a tradat si a ajuns in PSD, sub zodia celor trei trandafiri. Din cauza lacomiei si a caracterului intrigant Vochitoiu a tradat increderea celor din PSD colaborand amplu si detaliat cu PDL-ul local si judetean (imediat dupa alegerile pierdute a declarat in Romania Libera ca el vrea sa intre la guvernare alaturi de PDL – singurul lider local si judetean!). Averea i-a crescut sub ochii cuprinsi de mirare ai colegilor din PSD pe care ii pacalea ca este cinstitsi lupta impotriva portocaliilor. Pana la urma a fost exclus si s-a refugiat sub pulpana infractorului Dan Diaconescu care in spatele degetului mare arata de fapt degetul mijlociu electoratului. PPDD s-a dovedit partidul puscariabililor si al celor fara de caracter, partidul tradatorilor. Ajuns senator prin redistribuire, prin intrigi si minciuni a reusit sa indeparteze colegii senatori din ppdd. Isi dorea functiile numai pentru el. Dupa ce a pus pe butuci si PPDD-ul se refugiaza la UNPR, partid care nu are mai mult de 1% in sondajele nationale si care a colaborat perfect cu PDL-ul, fiind la guvernare ani buni. Sub semnul vulturului, pe care il va transforma in curand intr-o cioara ponosita, Vochitoiu va incerca sa puna in aplicare visul sau de aur: secretar in ministerul muncii sau, de ce nu, ministrul muncii. Iluzii. Vochitoiu a pierdut sansa de a demonstra ca are caracter ramanand in barca celor care i-au oferit o sansa atunci cand nu mai avea niciuna. La putere sunt prea multi (86%), in opozitie putea sa se remarce. Cati profitori ca Vochitoiu nu se regasesc printre cei 86%? Propunem ca la urmatoarele alegeri Vochitoiu sa candideze sub semnul sobolanului care fuge de pe corabia in flacari! Un caracter ca si cascavalul, doar ca si la cascaval materia este mai consistenta decat gaurile. La Senatorul Resturilor e invers, tocmaide aceea si radiografia unui caracter inexistent.

  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Ghiocel07

Niciodata nu e prea tarziu !

AFACERI IN VALEA JIULUI

Ati accesat cotidianul on-line AFACERI IN VALEA JIULUI. Se actualizeaza zilnic !

%d blogeri au apreciat asta: