Prima pagină > EXCLUSIV TV > Costel Avram a găsit soluţia pentru a menţine SC Apa Serv Valea Jiului pe linia de plutire

Costel Avram a găsit soluţia pentru a menţine SC Apa Serv Valea Jiului pe linia de plutire

costel avramCu toate că societatea regională de distribuţie a apei potabile în Valea Jiului – SC Apa Serv Valea Jiului SA Petroşani – a reuşit, graţie unui management performant girat de echipa directorului general Costel Avram să redreseze balanţa economică a firmei, fără să afecteze preţul de facturare al serviciilor, societatea se confruntă acum cu serioase dificultăţi financiare. Acestea sunt generate, pe de o parte, de faptul că în ultimele luni a scăzut consumul de apă contorizat şi a crescut numărul facturilor neachitate, iar pe de altă parte, de faptul că Apa Serv trebuie să plătească datoriile istorice ale societăţii către Apele Române. “Când am venit eu la Apa Serv, nu se plătise nici un leu către Apele Române, astfel încât datoria pe care am eşalonat-o la plată era de 12,6 milioane de lei. O bună parte a acestei datorii a fost deja achitată, dar pentru a putea menţine tariful facturat de noi către populaţie, am solicitat o păsuire de 4 luni. Graţie unei întâlniri pe care am avut-o cu directorul general al Apelor Române, cu ajutorul senatorului Cosmin Nicula, am obţinut această păsuire, fapt care menţine pe linia de plutire SC Apa Serv Valea Jiului. Pe vară, vom merge aşa, apoi vom mai vedea ce este de făcut”, ne-a declarat Costel Avram, directorul Apa Serv Valea Jiului.

Tiberiu VINŢAN

Anunțuri
Categorii:EXCLUSIV TV
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Ghiocel07

Niciodata nu e prea tarziu !

AFACERI IN VALEA JIULUI

Ati accesat cotidianul on-line AFACERI IN VALEA JIULUI. Se actualizeaza zilnic !

%d blogeri au apreciat asta: