Prima pagină > EXCLUSIV TV > PELASGII, poporul primordial al lui Densuşianu

PELASGII, poporul primordial al lui Densuşianu

pelasgiiPentru cei mai mulți dintre românii de astăzi, numele lui Nicolae Densuşianu nu spune mai nimic, sau este în totalitate necunoscut, această lipsă de cunoaştere întinzându-se şi asupra operei sale de căpătâi, Dacia Preistorică, o lucrare extraordinară, de o complexitate nemaipomenită în epoca sa, precum şi în epoca actuală.

Nimeni dintre istoricii, arheologii şi cercetătorii români care au trăit de atunci şi până în zilele noastre, nu a reuşit să creeze un alt studiu despre populaţiile arhaice româneşti, anteistorice, care să se poată măsura măcar într-o mică parte, cu această enciclopedie elaborată de Densuşianu,undeva la finalul secolului al XIX-lea. Cu toate că aceşti autori, care nu s-au putut ridica nici pe sfert la monumentala valoare a istoricului născut la Densuş, în judeţul Hunedoara şi nu au reuşit prin munca lor să creeze cu adevărat capodopere istorice, ei au fost cei care au contestat din toate puterile munca distinsei personalităţi hunedorene, care, ca un paradox, are un renume extraordinar peste hotare, în cele mai înalte medii academice internaţionale, în vreme ce în ţara sa este hulit şi considerat un impostor şi un falsificator de istorie.

Să vedem de ce s-a ajuns la această situaţie. Vreme de 27 de ani, Nicolae Densuşianu a fost director al Bibliotecii Militare Naţionale din Bucureşti, vreme în care a putut studia numeroase manuscrise şi izvoare istorice
antice, purtând corespondenţe numeroase cu alţi istorici, cercetători şi academiceni de peste hotare. După o
muncă extrem de complexă, istoricul român aşterne pe hârtie, în 1.200 de pagini, împărţite în 6 volume, ce-a mai importantă operă a trecutului istoric al României, lucrare pe care o va intitula Dacia Preistorică şi care va primi în timp supranumele de Biblia românilor.

Lucrarea pomenită este una cu subiect misterios. În paginile sale (foarte multe după cum am arătat deja) se vorbeşte pe bază de mituri şi tradiţiuni, despre un popor primordial, care a dat naştere tuturor celorlalte popoare ariene (ale rasei albe) şi care îşi avea originea de început în spaţiul carpato-danubiano-pontic, adică în zona ocupată astăzi de pământul României. Interesantă părere pentru acea vreme, opera lui Densuşianu a născut extrem de multe controverse în mediul academic românesc (atenţie deci, că vor urma nişte lucruri mult mai interesante !!!),ele continuându-se şi în ziua de astăzi. Rezumând pe scurt această adevărată enciclopedie pe care a lăsat-o Densuşianu în urma sa, voi prezenta într-o frază ideea de bază: în zona României de astăzi a luat naştere primul popor de rasă albă, numit poporul pelasg, care a migrat de-a lungul secolelor în mai multe părţi ale Globului, din vestul până în estul Europei, până în Asia Mică, Asia Centrală, India şi nordul Africi. Pelasgii au bus bazele civilizației în întreaga Europă, în Ionia, Egipt, Libya etc.

Acestea sunt concluziile la care a ajuns Densuşianu acum mai bine de 100 de ani, fiind atacat vehement de atotştiitorii contra-istorici români. Dar cum la români invidia şi ura intelectuală sunt fără margini, mă voi opri asupra străinilor, a cercetărilor şi concluziilor la care ei au ajuns, pornind de la opera lui Densuşianu şi enigmaticii săi pelasgi. Marija Gimbutas, considerată astăzi la nivel mondial ca fiind cel mai mare cercetător antropolog în studiul perioadei preistoirice neolitice spune fără nici o urmă de îndoială că „România este vatra a ceea ce am numi vechea Europă, o entitate culturală cuprinsă între 6.500 – 3.500 î.Hr.” Un alt cercetător străin, contemporan nouă, reputatul istoric şi lingvist german Harald Haarmann afirmă în lucrarea sa Istoria scrisului în lume, că „cea mai veche scriere din lume este cea de la Tărtăria, iar leagănul civilizaţiei europene este spaţiul Carpato-Pontic.”

Iată cum începând cu anii ’50 ai secolului XX, se schimbă în mediul academic internaţional, concepţiile cu
privire la primul popor european, fapt ce va duce la şi mai multe cercetări care vor evidenţia acest aspect extrem
de important şi interesant. Întunericul va continua însă să se aştearnă peste mediul academic românesc, care şi
astăzi, cu atât de multe dovezi evidente şi incontestabile, preferă să nege aberant totul. Înainte de anii 1970, cel mai mare arheolog mexican, Pere Bosch-Gimpera, a scris: „Spaţiul din care au pornit indo-europenii este situat între Valea Dunării, Marea Tracică (Egee) şi Marea Neagră.”, această mărturie a sa fiind precedată de una a celebrului specialist în preistorie europeană, australianul Gordon Vere Childe „Întradevăr, localizarea centrului principal de formare și extensiune a indo-europenilor trebuie să fie plasat la nordul şi sudul Dunării.”

Spaţiul nu ne permite să vorbim mai mult despre aceste aspecte, însă vom mai cuprinde încă cel puţin trei
mărturii ale unor cercetători celebrii, care confirmă spusele lui Densuşianu, şi anume că pelasgii săi au dat naştere civilizaţiei străvechi europene. De pildă, cel mai renumit antropolog elveţian, Eugene Pittard, susţine că „Strămoşii etnici ai românilor urcă neîndoielnic până în primele vârste ale Umanităţii”. Alte două personalităţi de renume mondial, între care celebrul filosof, istoric şi cercetător peruan, Daniel Ruzo (sau Ruzzo) şi arheologul american specializat în preistorie europeană al celebrei reviste Reader’s Digest, William Schiller, susţin aceleaşi idei lansate de Densuşianu în umă cu mai bine de un veac. „Carpaţii sunt într-o regiune a lumii în care se situa Centrul European al celei mai vechi culturi cunoscute până în ziua de azi” este concluzia studiilor întreprinse de Ruzo, iar William Schiller afirmă că „Civilizaţia s-a năascut acolo unde trăiește astăzi poporul român, răspândindu-se apoi atât spre răsărit, cât şi spre apus, acum circa 13-15 mii de ani.”

Se naște implicit o întrebare, al cărei răspuns îl aşteaptă milioane de oameni: DE CE istoricii români continuă să nege şi astăzi aceste realităţi evidente ?

Bogdan Adrian GÎSCĂ

Anunțuri
Categorii:EXCLUSIV TV
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Ghiocel07

Niciodata nu e prea tarziu !

AFACERI IN VALEA JIULUI

Ati accesat cotidianul on-line AFACERI IN VALEA JIULUI. Se actualizeaza zilnic !

%d blogeri au apreciat asta: