Prima pagină > EXCLUSIV TV > Profesorii care au încasat ilegal sporul de Valea Jiului îşi păstrează banii

Profesorii care au încasat ilegal sporul de Valea Jiului îşi păstrează banii

Cadrele didactice din localităţile Lupeni, Petroşani şi Vulcan nu vor mai restitui sporurile salariale cunoscute sub numele de “sporul de Valea Jiului”, primite în anii precedenţi şi considerate necuvenite de către Curtea de Conturi.

Decizia vina ca urmare a adoptării în plenul Camerei Deputaţilor, săptămâna trecută, a proiectului de lege privind exonerarea de la plată a unor sume de către personalul plătit din fonduri publice. În baza noii legi, s-a aprobat exonerarea de la plată pentru sumele reprezentând venituri de natură salarială, pe care cadrele didactice încadrate în unitățile de învăţământ din localităţile Lupeni, Petroşani şi Vulcan, judeţul Hunedoara, ar fi trebuit să le restituie ca urmare a deciziilor de impunere emise de angajatori, drept consecinţă a controlului Curţii de Conturi sau al altor instituţii cu atribuții de control, care au constatat că s-au acordat sporuri salariale necuvenite din punct de vedere legal.

Iniţatorii proiectului de lege arată că acest fenomen, de care personalul didactic nu se face vinovat, a generat adevărate drame într-o zonă geografică defavorizată din cauza solicitării recuperării prejudiciilor constatate de către instituțiile de control, din salariile acestora.

Prezenta lege este rezultatul eforturilor depuse de deputaţii hunedoreni Eleonora-Carmen Hărău — PNL şi Natalia Intotero — PSD, care au susţinut atât în grupurile parlamentare din care fac parte, cât şi în plenul Camerei Deputaţilor, necesitatea şi oportunitatea adoptării prezentului act normativ.

Potrivit unui comunicat de presă emis de Cabinetului depuitatului PNL Carmen Hărău, adoptarea acestei legi a fost posibilă datorită negocierii realizate de Eleonora-Carmen Hărău, care a obţinut sprijinul Grupurilor parlamentare ale PNL şi PD-L din Camera Deputaţilor. Aceasta precizează că, fără acest demers, legea ar fi fost respinsă în plenul Camerei Deputaţilor, deoarece partide din arcul guvernamental UDMR-PC-Minorităţi s-au opus vehement adoptării iniţiativei.

Chiar şi aşa, adoptarea acestei legi a stârnit deja controverse în rândul bugetarilor din Valea Jiului, care au pierdut la rândul lor unele sporurui de natură salarială în urma controalelor Curţii de Conturi şi care nebeneficiind de o lege similară, trebuie acum să dea înapoi statului sume importante de bani.

Lucian ISPAS

Anunțuri
Categorii:EXCLUSIV TV
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Ghiocel07

Niciodata nu e prea tarziu !

AFACERI IN VALEA JIULUI

Ati accesat cotidianul on-line AFACERI IN VALEA JIULUI. Se actualizeaza zilnic !

%d blogeri au apreciat asta: