Prima pagină > EXCLUSIV TV > Alexandru Bulacu, premiantul fără premiu de sămbăta viitoare

Alexandru Bulacu, premiantul fără premiu de sămbăta viitoare

COPERTA copyRewilding Romania. Așa se numește proiectul pe care, alături de alți oameni sufletiști, îl derulează de o bună bucată de vreme. Mai mult decât atât, acesta, proiectul a început să se materializeze. Este vorba despre readucerea zimbrului românesc acasă, dar nu oricum, ci în sălbăticie. Asta face Alexandru Bulacu, project officer la WWF România.
În condițiile în care am asistat cu toții la modul cum a fost agresată fauna din fondurile de vânătoare, demersul WWF de a readuce animalele sălbatice în arealul lor reprezintă, spunem noi, o realizare deosebită, care ne face cinste. L-am invitat pe Alexandru Bulacu să îi mulțumim pentru modul în care el și echipa din care face parte apără fondul natural al țării, pentru exemplul pe care îl dă cu privire la respectarea mediului și pentru că, astfel, prin munca depusă România este altfel privită de partenerii externi.
Sâmbătă, 05 iulie 2014, ora 11, vine să-l cunoaștem și să-i spunem ce părere avem despre ceea ce fac ei la WWf. Aveți ocazia să-l priviți în ochi, să-i spuneți o vorbă caldă și să fiți parte dintre cei care îi vor mulțumi oficial printr-o diplomă și un buchet de flori venind, la ora 11.00, în fața statuii lui Decebal din centrul Devei.

Rewilding Romania – întoarcerea zimbrului acasă

Pe Alexandru Bulacu, Sandu, l-am cunoscut în urmă cu mulți ani. El salvamontist, eu reporter de teren. Ne-a legat o amicițe frumoasă care a dăinuit în ani de zile. Era, la începuturile prieteniei noastre, cadru medical la compartimentul de primiri urgențe la spitalul din Hațeg. Își brodase pe halat “as. med. pr.” (asistent medical principal), el traducea asta ca fiind “as în medicină și preot”. Tot timpul am apreciat umorul lui ardelenesc. Între timp el a devenit Poject officer la WWF, iar proiectul Rewilding Romania a început să se concretizeze. Primii 17 zimbri au fost eliberați în sălbăticie. Am vorbit cu el despre asta. Cred că e interesant.

– De ce rewilding Romania, nu era destul de sălbatică?
– Nu, nu era destul de sălbatică. Dacă ar fi să ne plimbăm cu mașinile numai pe drumurile patriei am vedea foarte, foarte puține animale sălbatice și, din păcate, poate doar pe cele accidentate de mașini.
– Sigur, despre animale sălbatice este vorba, era o glumă de început. De ce zimbru, de ce această preocupare pentru a lăsa zimbrul în libertate?
– Zimbrul, pentru că zimbrul este un animal emblematic, el a fost într-o perioadă de timp simbolul Moldovei, pentru că cei mai mulți dintre noi știm că a fost un astfel de exemplar pe stema Moldovei, dar vorbim despre bour, dar, revenind la ce spuneam, pentru o scurtă perioadă de timp a fost și zimbrul pe stemă. Este un animal emblematic, este cel mai mare mamifer terestru din Europa.
– Ce prevede proiectul vostru, ce v-ați propus?
– Pentru început am identificat zone unde s-ar putea aclimatiza foarte bine exemplarele din specia bison bonasus, care este zimbrul eropean. Ideea este ca în următorii 20 de ani să putem resălbăticii peste 300 de exemplare.
– Stereotipul românesc sună așa: ce aveți de câștigat, care este parandărătul, care este oareșce profitul vostru!? Pentru că – nu-i așa!? – ne-am obișnuitîn ultimii 25 de ani să suspectăm un oareșce câștig nevăzut, un oareșce câștig consistent, dar neaflat încă.
– Da… Avem și un parandărăt la toată afacerea asta, zimbri se întorc la ei acasă, acele animale, care au populat cândva foarte mare teritoriu din țara noastră, acum vrem să le aducem din nou și să ne bucurăm sufletele. Există și astfel de parandărăt dacă v-ați uita în ochii rangerilor sau ai primarului de acolo de la Armeniș, atunci v-ați da seama care este parandărătul.
– Armenișul este locul unde ați eliberat primul zimbru.
– Da, este zona din județul Caraș-Severin unde au fost eliberați, într-un lot destul de mare, 17 exemplare de zimbru. Acestea au fost aduse din mai multe țări, vorbim aici de Germania, Suedia, Italia, Belgia, din rezervații și grădini zoologice, sigur, și un exemplar din România de la rezervația din Hațeg. Au fost, să zicem, așezați într-un loc în care noi am considerat că este cu adevărat propice, cu speranța că se vor aclimatiza foarte bine, lucru care deja s-a și întâmplat și sunt ținuți într-un țarc de 15 hectare, pentru a fi convinși că totul decurge așa cum ne-am propus noi de la începutul proiectului, iar acest grup va fi eliberat într-un țarc de 150 de hectare, din nou, pentru a-i vedea cum se manifestă într-o zonă mare sălbatică, după care vor fi lăsaț cu adevărat în sălbăticie.
– Spune-mi, Sandule, te rog, terenul pe care eliberați acești zimbri în proprietatea cui se află și cum ați ajuns să aveți acces la el?
– Începuturile au fost oarecum diferite de modul de a începe lucru, adică s-au folosit niște hărți, s-au găsit niște zone care s-ar părea că ar fi ok, cu un impact antropic relativ redus. După ce am văzut aceste studii, am luat legătura cu membrii comunității, cu reprezentanții comunității în prima fază, și am întrebat dacă ar fi de acord cu o astfel de idee, de resălbăticire a zimbrului în Armeniș. Răspunsul a fost unul pozitiv, mai mult decât atât, ni s-au oferit 70 de hectare de pășune comunală de către comunitatea din Armeniș și o suprafață cel puțin la fel de mare din partea Ocolului Silvic Teregova care aparține de Direcția Silvică a județului Caraș-Severin, astfel că am reușit să punem laolaltă cele 150 de hectare despre care făceam vorbire.
– Care sunt… Cum susțineți efortul financiar, de unde aveți banii!?
– Hm… Aici vorbim de Rewilding Europe, de Rewilding România, este o inițiativă de mare anvergură. S-au pornit cinci proiecte la nivel european de resălbăticire, dintre care două, încă de la început, au fost în România, cel de la Armeniș, din Carpații de sud-vest, și încă un proiect în Delta Dunării, acum la nivel european vorbim deja de zece proiecte de acest gen cu finanțarea loteriilor olandeze și suedeze.
– Două proiecte de rewildind în România. Acest lucru trădează cumva și lipsa de respect, dacă pot spune așa într-un termen delicat, sau lipsa noastră de preocupare, a noastră ca nație, față de fondul cinegetic, de tezaurul viu din România, din ultimii 70 de ani!?
– Ăăă… nu știu dacă…
– …sau este doar o consecință a unui proces evolutiv?
– E greu de spus că 70 de ani a fost un pic negljat fondul cinegetic din România. Poate că această neglijență este mult mai recentă, istoric vorbind, undeva în ultimii douăzeci și ceva de ani, dar principalul factor care a determinat un astfel de proiect în România a fost faptul că avem suprafețe încă suficient de mari cu impact antropic minim sau chiar absent.
– Când spuneam neglijență nu mă refeream neapărat la agresiune asupra fondului cinegetic prin vânătoare, ci la nealocarea fondurilor de conservare și de protejare a anumitor specii.
– La nivel național este, să zicem, o lipsă… se simte o lipsă a banilor în direcția conservării în mod direct, dar există, pe de altă parte, o preocupare pentru tot ceea ce înseamnă fond cinegetic în România, există deja idei de creere a unei strategii, există grupuri de lucu care sunt preocupate de starea fondului cinegetic din România.
– Unde vreți să ajungeți cu proiectul ăsta, care este stația finală?
– Dar nu există o stație finală, există o tendință, o direcție în care am vrea să vedem mediul natural așa cum a fost el dintotdeaua, să ne bucurăm de tot ce ne aduce ca beneficii. Dacă vă uitați, în orice strategie de dezvoltare locală, zonală, regională, națională, europeană, mondială se vorbește foarte mult de aportul în sănătate a mediului, lucru pe care noi l-am neglijat și acum este momentul, poate cel mai potrivit, să ne întoarcem cu privirea spre beneficiile pe care ni le aduce un mediu sănătos.
– Nu este ușor utopic ce spui!? Adică, să avem mediul ca odinioară, să avem fondul cinegetic ca odinioară… Până la urmă, planeta în ansamblu s-a modificat, s-a schimbat, poate doar să protejăm și să ne bcurăm de ceea ce putem să mai avem.
– Ideea este să nu ne întindem cu betoane chiar pe toată suprafața planetei pentru că asta ne va sufoca cu siguranță, există și preocupări mai vechi în acest sens și, la un moment dat, se spunea că doar atunci când nu va mai rămâne nicio plantă, niciun fir de iarbă și nicio apă curată niciun pește în aceste ape și niciun animal sălbatic, d-abia atunci vom realiza că banii nu se pot mânca.
– De ce ai lăsat spitalul, de ce ai lăsat medicina, de ce ai lăsat activitatea de Salvamont pentru WWF!?
– Da… Salvamontul încă nu l-am lăsat, adică…
– …dar nici nu mai e ce a fost!
– Da, nu mai este, pentru că aloc mult mai mult timp serviciului pe care îl am acum în acest moment. Încerc… tot ce ține de sistemul sanitar, tot ce am învățat eu în acest sens, tot ce am acumulat în cei mai bine de 18 ani de activitate în serviciul de urgență, încerc să le canalizez spre Salvamont, încerc să mai fac ceva și pentru oameni, dar, pe de altă parte, consider că fac ceva pentru oameni și acum ajutând mediul să rămână sănătos sau să devină mai sănătos, dcă se poate să fie tot în sprijinul oamenilor. Nu m-am rupt de bucuria de a ajuta omul ci doar încerc să folosesc alte unelte.
– Care a fost handicapul cel mai mare peste care a trebuit să treceți în acest proiect?
– Pfuuu… Întotdeauna marele handicap este limitarea resurselor. Lucrurile poate că ar fi decurs, nu mai repede, mai ușor, cu eforturi mai mici din partea noastră, dacă fondurile ar fi fost ușor, ușor mai substanțiale, adică, nu putem spune că nu am avut bani să derulăm un astfel de proiect…
– Așa, așa… să nu superi șefii!.
– Nu, dar vă puteți imagina ce mult costă un astfel de proiect sau, mă rog, cred că nici nu-și poate imagina cineva. Costă foarte mult. Orice transport, orice exemplar, orice ține de securitatea, de supravegherea lui, de… sunt foarte multe lucruri care costă foarte mult…
– Principalul handicap l-a reprezentat resursa financiară.
– Resursa financiară și următorul rămâne resursa umană.Există foarte mulți oameni foarte bine pregătiți, există puține resurse financiare pentru a angja astfel de persoane în activitate.
– Voluntari ați încercat să angajați în cadrul acestui proiect? Adică, un specialist care să vină și să ajute în mod benevol, punctual, chestiunea aceasta?
– Specialiștii, în general, cer bani, și sume frumușele de bani, pentru ceea ce înseamnă activitate de consevare și nu numai. Orice specialist cere mulți bani, dar noi lucrăm cu foarte mulți voluntari, am lucrat de la început cu mulți voluntari…
– Nu mă refeream la calfe și zidari. Mă refeream la specialistul care să vină și să spună: o zi pe lună vin să așez bazele unui proiect, unui program coerent structural, astfel încât voluntarii ceilalți să vină și să acționeze coerent.
– Există și astfel de voluntari, dar dacă ne referim strict la un specialist în… nu știu ce să zic eu… în biologie, n-am avut neapărat voluntarul declarat cinci ore pe lună să facă activitatea asta, dar orice sfat, orice ajutor am cerut, din partea cunoscuților noștri, specialiști pe ariile lor de cunoștințe, am fost sprijiniți, am fost ajutați. Chiar am avut mult, mult sprijin de la tot ce înseamnă prietenii noștri.
– Care a fost lucrul care a mers mai ușor decât te așteptai?
– Ăăăă…
– Eliberarea zimbrului… J
– Cel mai facil mi s-a… adică, mult mai ușor, mult mai repede s-a întâmplat să se accepte de către comunitate a ideii de resălbăticire a zonei, a zimbrului în acea zonă. Oamenii au fost deschiși, sau cei mai mulți dintre ei, pentru că există întodeauna și opoziția, asta înseamnă, până la urmă, și democrația, dar cei mai mulți dintre ei au venit cu sufletele și cu mințile deschise în întâmpinarea noastră, au fost de acord și chiar ne sprijină în continuare. Desigur așteptăm cu nerăbdareși momentul în care munca lor și deschiderea lor vor fi răsplătite prin veniturile aduse comunității de turismul care sperăm să se dezvolte în zonă.
– Care e cea mai mare bucurie a ta!? Asta pe finalul discuției noastre. J
– Faptul că mă pot duce acolo în zonă și să văd zimbri. De cele mai multe ori nici măcar noi nu putem vedea gardul care-i țin, deocamdată, într-o semilibertate faptul că-i vedem și că-i simțim în mediul natural și că oamenii vor reînvăța să iubească zimbrul.
– Bine că mergi numai tu acolo. J
– Cu mare drag, hai cu mine o dată, să vedem ce frumos îi.
– Mulțumesc frumos.
– Cu drag.
http://www.terteci.ro/rewilding-romania-intoarcerea-zimbrului-acasa/

Categorii:EXCLUSIV TV
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Ghiocel07

Niciodata nu e prea tarziu !

AFACERI IN VALEA JIULUI

Ati accesat cotidianul on-line AFACERI IN VALEA JIULUI. Se actualizeaza zilnic !

%d blogeri au apreciat: