Prima pagină > EXCLUSIV TV > Punct final în „războiul apei”

Punct final în „războiul apei”

SAMSUNG CAMERA PICTURESDezbaterile pe tema creşterii preţului apei potabile în Valea Jiului, care au ţinut capul de afiş al evenimentelor din ultima perioadă din Valea Jiului, au determinat o abordare serioasă şi aprofundată din partea factorilor de decizie în această chestiune.

Astfel, luni, 1 septembrie 2014, la sediul Apa Serv Valea Jiului a avut loc o întâlnire între conducerea executivă a operatorului de apă şi primarii localităţilor din Valea Jiului, care sunt de altfel şi membri ai asociaţiei de dezvoltare intracomunitară care patronează societatea Apa Serv.

Primarii au solicitat conducerii Apa Serv să ia măsuri drastice de stopare a furturilor de apă din reţeaua publică, indiferent de funcţia celor care se pretează la acest lucru. De asemenea, directorului general Costel Avram i s-a cerut să adopte noi măsuri de reducere a pierderilor, inclusiv prin recuperarea creanţelor de la persoanele fizice şi juridice debitoare şi adoptarea, în continuare, a unor măsuri de eficientizare a activităţii astfel încât să nu fie afectate sau blocate fondurile europene care vizează modernizarea sistermului de apă şi canalizare din Valea Jiului.

În cadrul acestei întâlniri, primarii Văii Jiului, cât şi directorul general al Apa Serv, Costel Avram, s-au declarat împotriva scumpirii preţului apei în Valea Jiului, însă au precizat că vor analiza posibilitatea ajustării tarifelor de operare cu rata inflaţiei. Cert este că, în perioada imediat următoare, preţul apei în Valea Jiului este un subiect închis.

Tiberiu VINŢAN

Anunțuri
Categorii:EXCLUSIV TV
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Ghiocel07

Niciodata nu e prea tarziu !

AFACERI IN VALEA JIULUI

Ati accesat cotidianul on-line AFACERI IN VALEA JIULUI. Se actualizeaza zilnic !

%d blogeri au apreciat asta: