Prima pagină > EXCLUSIV TV > Winkler: Impactul opiniei publice asupra negocierilor comerciale este în creștere oriunde pe glob

Winkler: Impactul opiniei publice asupra negocierilor comerciale este în creștere oriunde pe glob

winkleriuliuUE trebuie să găsească cele mai eficiente modalități pentru ca sistemul comercial global, dar și relațiile bilaterale să servească simultan interesele comerciale ale UE, dar și dimensiunile economică și geopolitică ale acestora, în condițiile în care regulile negocierilor comerciale sunt în schimbare sub presiunea crescândă a opiniei publice, susține europarlamentarul UDMR Iuliu Winkler, vicepreședinte al Comisiei de Comerț Internațional (INTA) a Parlamentului European.
Iuliu Winkler a participat, marți, la reuniunea cu tema „Către o strategie economică, politică și de securitate a UE în regiunea Asia-Pacific și relațiile transatlantice” moderată de Bernd Lange, președintele INTA, care s-a desfășurat în cadrul celei de-a III-a Conferințe Anuale a Șefilor Misiunilor Diplomatice ale UE, eveniment care a avut loc în Parlamentul European.
„Negocierile comerciale sunt o componentă esențială a politicii externe a UE, iar Uniunea, în perioada actuală, trebuie să arate că are capacitatea de a urmări interese paralele, atât pe cele legate de negocierile multilaterale sub egida OMC cât și pe cele bilaterale, cu partenerii noștri globali. În mod tradițional, negocierile comerciale sunt purtate de către guverne aflate sub control parlamentar, în cele din urmă fiind supuse controlului democratic al cetățenilor. Există diferențe semnificative între modelul democratic european și societățile din statele partenere ale UE, dar o caracteristică este comună, impactul opiniei publice asupra negocierilor comerciale este în creștere oriunde pe glob. Avem de-a face cu noi exigențe și trebuie să fim conștienți că regulile jocului sunt în schimbare. În aceste condiții, trebuie să găsim cele mai eficiente modalități pentru ca sistemul comercial global, dar și relațiile bilaterale să servească simultan interesele comerciale ale UE, dimensiunea economică, dar și pe cea geopolitică a acestora”, a afirmat Winkler.
În acest context, vicepreședintele INTA consideră că o cooperare mai strânsă între Serviciul de Acțiune Externă a UE și legislativul european, în special cu INTA și Comisia de Afaceri Externe, este extrem de importantă.
În cadrul celei de a III-a Conferințe Anuale a Șefilor Misiunilor Diplomatice ale UE, deputații europeni și ambasadorii UE au dezbătut subiecte legate de modernizarea politicii UE în privința vecinătății lărgite, relațiile transatlantice, dar și de dezvoltarea cooperării cu Africa și America Latină.

Anunțuri
Categorii:EXCLUSIV TV
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Ghiocel07

Niciodata nu e prea tarziu !

AFACERI IN VALEA JIULUI

Ati accesat cotidianul on-line AFACERI IN VALEA JIULUI. Se actualizeaza zilnic !

%d blogeri au apreciat asta: