Prima pagină > EXCLUSIV TV > Clubul copiilor din Vulcan şi-a deschis porţile pentru amatorii de educaţie opţională

Clubul copiilor din Vulcan şi-a deschis porţile pentru amatorii de educaţie opţională

SAMSUNG CAMERA PICTURESSâmbătă, la Vulcan, Clubul copiilor şi elevilor şi-a deschis porţile pentru un nou an de învăţământ. Spre bucuria dascălilor care-şi desfăşoară activitatea în cadrul acestei instituţii de învăţământ opţional, numărul copiilor din Vulcan care au venit la acest eveniment este unul foarte mare. Acelaşi lucru l-a remarcat şi primarul municipiului Vulcan, Gheorghe Ile, prezent la festivitatea de deschidere a anului şcolar de la Clubul Elevilor din Vulcan.

“Vreau să salut în primul rând prezenţa copiilor la acest eveniment, cu atât mai mult cu cât cei care doresc să urmeze cursurile de la Clubul elevilor fac acest lucru din pasiune şi nu din obligaţie, ceea ce spune mult despre dorinţa lor de a învăţa lucruri noi. Sunt convins că profesorii de la club vor face în aşa fel încât aceste cursuri să fie nu doar utile, ci şi extrem de frumoase pentru cei care le vor urma. În acelaşi timp, salut părinţii care-şi îndrumă copiii spre educaţie, singurul lucru care garantează faptul că viitorul comunităţii noastre poate fi unul mai bun”, le-a spus Gheorghe Ile celor prezenţi la festivitatea de deschidere a noului an şcolar la Clubul Copiilor şi Elevilor din municipiul Vulcan.

În anul şcolar 2014-2015, la Clubul Copiilor şi Elevilor din Vulcan vor funcţiona trei cercuri. Este vorba despre cercurile de calculatoare, informatică şi IT (susţinut de prof. Cosmin Kiss, directorul Clubului), un cerc de arte plastice (susţinut de prof. Teodosie Cuciuc ale cărui “amprente” artistice pot fi văzute în aproape toate localităţile din Valea Jiului) şi un cerc de Cultură şi civilizaţie românească (susţinut de prof. Alina Modorcea). “Fiecare dintre aceste cercuri pune la dispoziţia copiilor întreaga logistică necesară pentru buna desfăşurare a cursurilor, aşa cum fiecare dintre aceste cercuri reprezintă un punct de atracţie capabil să-i atragă pe copiii din Vulcan către învăţământul opţional”, spune directorul CCE Vulcan, Cosmin Kiss. Acesta precizează că cei care doresc să urmeze aceste cursuri încă se mai pot înscrie.

Tiberiu VINŢAN

Anunțuri
Categorii:EXCLUSIV TV
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Ghiocel07

Niciodata nu e prea tarziu !

AFACERI IN VALEA JIULUI

Ati accesat cotidianul on-line AFACERI IN VALEA JIULUI. Se actualizeaza zilnic !

%d blogeri au apreciat asta: