Prima pagină > EXCLUSIV TV > DSP Hunedoara marchează Ziua Internaţională a Vârstnicilor

DSP Hunedoara marchează Ziua Internaţională a Vârstnicilor

Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice este o zi specială în întreaga lume şi este sărbătorită în fiecare an, în data de 1 octombrie şi ne reaminteşte cât de valoroşi sunt oamenii, indiferent de vârsta lor.
Persoanele in vârstă reprezintă etapa finală a categoriilor de populaţie cu dificultăţi inerente şi simbolizează în conştiinţa colectivă acele stări fizice şi psihice (singurătatea, boala, dependenţa de ceilalţi, izolarea, moartea) a căror angoasă conduce la o atitudine rezervată, de evitare, creând bariere între generaţii. Sărbătoarea vârstnicilor a fost instituită în decembrie 1990 de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite, în baza Rezoluției nr. 45/106. În domeniul protecţiei sociale a populaţiei, Consiliul Europei a adoptat, la 3 mai 1996, Carta Socială Europeană, care vizează dreptul la protecţia sănătăţii, la securitatea socială şi medicală, cât şi dreptul de a beneficia de servicii sociale. Carta a fost semnată de România la 15 mai 1997 şi a fost ratificată prin legea nr. 74/1999. Astfel, a fost adoptată Legea nr. 17/2000 privind asistenţa socială a persoanelor vârstnice. Sunt considerate persoane vârstnice, în sensul legii, persoanele care au împlinit vârsta de pensionare stabilită de lege.
Potrivit aprecierilor Oficiului European de Statistică (Eurostat), aproape o treime din cetățenii Uniunii Europene vor avea vârsta de peste 65 de ani până în 2050. Procentul persoanelor de peste 60 de ani va depăși actuala valoare de 17,1%, ajungând la 33%, în 2050. Populația în vârstă de 80 de ani va crește de la 4,4% în prezent până la 11,4%, în 2050.
„Trăim mai mult și suntem mai sănătoși decât am fost vreodată, ceea ce este una dintre realizările majore ale umanității”, consideră Directorul Executiv al Fondului ONU pentru Populații. „Societățile trebuie să asigure creșterea calității vieții pentru persoanele în vârstă și respectarea drepturilor lor, pentru a putea trăi în demnitate. Acest lucru este cu atât mai important în timpul crizei financiare. Sunt necesare sisteme de securitate socială puternice care să furnizeze servicii, să asigure un standard adecvat de viață și care să promoveze solidaritatea între generații”, subliniază reprezentanta ONU.
Scopul acestei campanii este îmbunătăţirea percepţiei persoanelor vârstnice asupra calităţii vieţii lor în cursul procesului de îmbătrânire şi asupra rolului lor activ în societate.Populaţia trebuie să înţeleagă de ce trebuie accentuat rolul persoanelor vârstnice în societate. „Cine n-are bătrâni să-și cumpere”
Campania stimulează oamenii să participe la creşterea calităţii vieţii lor pe termen mediu şi lung.

Soluţii stil de viaţă pentru îmbătrânire sănătoasă
 Stilul de viaţă nesănătos, practicat adesea timpuriu, poate reduce şansele pentru o stare bună de sănătate şi calitate a vieţii la vârsta a 3-a şi poate provoca decesul prematur. Alimentaţia nesănătoasă, lipsa activităţii fizice, consumul de tutun şi alcool contribuie la dezvoltarea de boli cronice la vârsta a 3-a precum: diabetul zaharat, bolile cardiovasculare, cancerele, bolile cronice respiratorii şi tulburările mintale; împreună aceste afecţiuni sunt responsabile de circa 77% din povara bolilor şi de 86% din decesele înregistrate în Regiunea Euro-OMS *; grupurile dezavantajate social, între care vârstnicii, suportă cea mai mare parte din această povară.
 Deşi renunţarea la comportamentele nesănătoase nu totdeauna produce îmbunăţiri semnficative şi imediate ale stării de sănătate, schimbarea este oricând benefică. Astfel riscul de deces prematur poate scade cu 50%, dacă persoanele cu vârsta 60-75 de ani renunţă la fumat. În plus, o dietă sănătoasă, activitate fizică regulată, menţinerea unei greutăţi corporale normale şi evitarea consumului de tutun pot întârzia sau împiedica apariţia diabetului zaharat de tip 2.
 Mişcarea pentru sănătate – importantă pentru o stare bună de sănătate şi la vârsta a 3-a. Potrivit OMS (“Global recommendations for physical activity and health”) indivizii cu vârsta =/> 65 ani activi fizic, bărbaţi şi femei, prezintă rate mai scazute ale mortalităţii cauzate de: boli coronariene, hipertensiune arterială, accident vascular cerebral, diabet zaharat tip 2, cancer de colon, cancerul de sân – în comparaţie cu cei inactivi şi prezintă un nivel mai ridicat de fitness cardio-respirator, precum şi biomarkeri mai favorabili în privinţa bolilor cardiovasculare, diabetului zaharat de tip 2 şi osteoporozei. Căderile şi consecinţele lor traumatice îşi micşorează semnificativ incidenţa.
Cu ocazia Campaniei “Ziua Internaţională a Vârstnicului – Amici pentru bunici” Direcţia de Sănătate Publică a judeţului Hunedoara va sărbători persoanele de vârsta a treia, în data de
02 Octombrie 2014 – Ora 10.30 la Sala POLIVALENTĂ-Centrul de zi al C.A.R.P.Deva. Activitatea este realizata in colaborare cu elevii din clasa a IV-a, Prof. Coordonator Mihaela Dobra , de la Liceul de Muzică şi Arte Plastice „Sigismund Toduţă” Deva.Menţionăm că evenimentul educă populaţia, copiii şi adolescenţii să practice un stil de viaţă sănătos.
“SĂ DĂM VIAŢĂ ANILOR, NU DOAR ANI VIEŢII”
Vă invităm deci stimaţi prieteni să vă alăturaţi nouă pentru a îmbunătăţi percepţia persoanelor vârstnice asupra calităţii vieţii lor în cursul procesului de îmbătrânire şi asupra rolului lor activ în societate.

DIRECTOR EXECUTIV DELEGAT,
Ec. Mariana Pâncotan

MEDIC ŞEF DEPARTAMENT SSP,
Dr. Repede Ştefan

COORDONATOR ACTIV. DE
PROMOVARE ŞI EDUCAŢIE ÎN SĂNĂTATE,
Dr. Birau Cecilia

Anunțuri
Categorii:EXCLUSIV TV
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Ghiocel07

Niciodata nu e prea tarziu !

AFACERI IN VALEA JIULUI

Ati accesat cotidianul on-line AFACERI IN VALEA JIULUI. Se actualizeaza zilnic !

%d blogeri au apreciat asta: