Prima pagină > EXCLUSIV TV > Singur acasă în România anului 2014: o șansă la educaţie şi protecție pentru copiii emigranţilor

Singur acasă în România anului 2014: o șansă la educaţie şi protecție pentru copiii emigranţilor

Peste 80.000 de copii au părinții plecați la muncă în străinătate , arată statisticile oficiale. Poate chiar mai alarmant, dintre aceștia, patru din zece sunt complet lipsiţi de grija părintească, având ambii părinţi plecaţi peste hotare sau provenind din familii în care părintele unic susţinător era plecat. Cât de veridice sunt, însă, aceste cifre?
O serie de studii realizate de-a lungul ultimilor ani au relevat că datele oficiale prezintă doar o parte din dimensiunea fenomenului. Astfel, în 2007, Fundaţia Soros indica, doar în rândul elevilor de gimnaziu, un număr de două ori mai mare decât cel prezentat de autorităţi. Raportul menţionat arăta că 170.000 elevi de clasele V-VIII care au cel puţin un părinte la muncă în străinătate. În 2008, un alt studiu estima că, la scară naţională, erau 350.000 de copii ai căror părinţi emigraseră în străinătate, iar mai mult de o treime dintre aceştia (circa 126.000) erau afectaţi de migraţia ambilor părinţi.
Copiii rămași acasă în urma plecării părinților la muncă în străinătate, lipsiți de afecțiunea și supravegherea acestora, sunt expuși mai multor riscuri: abandon școlar, autoizolare, apariția unor tulburări emoționale și comportamentale. Pentru a nu intra în acest cerc vicios și a avea șanse egale la educație și protecție cu restul colegilor lor, aceștia au nevoie de suport educațional, psihologic și social.
”Nimic nu destabilizează afectul unui copil ca lipsa părinților: el nu va înțelege rațiunile economice din spatele deciziei de emigrare, se va simți abandonat, neiubit, nu va înțelege de ce el este lăsat în grija bunicilor, în timp ce colegii săi se întorc, zi de zi, în căminul părintesc. Un asemenea cumul emoțional va avea adesea consecințe dramatice și fără cale de întoarcere asupra parcursului afectiv și educațional al acestor micuți: pe fondul lipsei de preocupare a părinților, aceștia vor fi predispuși absenteismului și, ulterior, chiar abandonului școlar. Ce încercăm noi, Salvați Copiii, este ca, printr-un program adaptat necesităților acestei categorii extrem de vulnerabile de copii, să le oferim sprijin nu numai în activitatea școlară, ci și în viața lor socială și emoțională”, a declarat președintele executiv al organizației Salvați Copiii, Gabriela Alexandrescu.

Servicii de suport pentru copiii rămași singuri acasă – programul „Creștem Împreună”
Pornind de la recomandările formulate în urma cercetării realizate de Salvaţi Copiii , organizația noastră oferă, începând din 2010, servicii complexe pentru acești copii, părinții lor și persoanele în grija cărora au rămas cei mici, prin 16 centre locale “Creștem Împreună”. Aici, micuții primesc sprijin pentru efectuarea temelor şi pregătire şcolară suplimentară, consiliere psihologică, activităţi de socializare şi de petrecere a timpului liber. Personalul implicat în programe ţine permanent legătura cu persoanele în a căror îngrijire se află copiii şi asigură orientarea, pregătirea şi consilierea acestora prin întâlniri şi vizite la domiciliu.
Până în prezent, peste 3.600 de copii și 2.500 de adulți au beneficiat de aceste servicii. Numai în perioada ianuarie-iunie 2014, 893 de copii și 519 persoane în grija cărora au rămas copiii și părinți ai acestora au participat la activități.

Având în vedere îmbunătățirea situației copiilor atât din punct de vedere educațional, cât și socio-emoțional, vom continua programul „Creştem Împreună” destinat susținerii copiilor rămași singuri acasă ca urmare a plecării părinților la muncă în străinătate. Astfel, odată cu debutul şcolii, copiii înscriși în program au reînceput frecventarea activităților educative de tip „Școală după școală” organizate în cadrul programului.
Pe lângă intervenția directă adresată copiilor și familiilor, Salvați Copiii s-a implicat de-a lungul timpului în activități de advocacy şi conştientizare a fenomenului copiilor rămaşi “singuri acasă”. În perioada 2010-2012, Salvați Copiii a participat la numeroase dezbateri și consultări privind acest fenomen și a înaintat Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice o serie de recomandări legislative vizând îmbunătățirea Legii 272 privind protecția și promovarea drepturilor copilului. În urma eforturilor susținute ale Salvați Copiii, varianta modificată a Legii 272, aprobată în 2013, include un capitol distinct cu privire la această categorie de copii.

În judeţul Hunedoara funcţionează două centre Creştem impreună , în oraşul Petrila, la sediul Organizaţiei Salvaţi Copiii Filiala Hunedoara (str. 8 Martie, nr. 60, Petrila) , unde 75 de copii cu vârsta cuprinsă între 4 şi 18 ani beneficază de serviciile oferite (coordonator local Creştem impreună Petrila- Daria Moldovan) şi în municipiul Lupeni , la Liceul Teoretic Mircea Eliade – Şcoala Gimnazială Nr. 1 Lupeni (str.Tudor Vladimirescu , nr.1 ), unde 71 de copii cu unul sau ambii părinţi plecaţi la muncă în străinătate participă la activităţile proiectului (coordonator local Creştem impreună Lupeni – Roşu Gianina).
În perioada vacanţei de vară copiii au participat la activităţi educative-recreative , au plecat în drumeţii şi excursii, au învăţat despre drepturile si responsabilităţile copilului, au participat la cursuri precum: “Educaţie rutieră”, “Bunele maniere”, “Obiceiurile mele sănătoase”, au realizat colaje cu flori, modelaj cu plastilina, desen/ pictură, şirag de mărgele/ brăţari, au participat la activităţi sportive (fotbal, volei, jocuri cu mişcare), ieşiri la strand.
Odată cu începerea noului an şcolar, copiii participă la activităţile de tip “Şcoală după şcoală” organizate în cadrul proiectului: sprijin pentru efectuarea temelor şi pregătire şcolară suplimentară, asistenţă psihologică, activităţi de socializare şi de petrecere a timpului liber.

“Doamna Popescu Valeria, preşedinte Organizaţia Salvati Copiii Filiala Hunedoara, consideră acest proiect foarte potrivit şi necesar copiilor rămaşi singuri acasă, ai căror părinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate. Filiala cu doua asemenea centre, la Petrila şi la Lupeni , reprezintă un semn ca personalul angajat îşi face bine treaba şi răspunde cu dăruire nevoilor celor peste 140 de copii cuprinşi în proiect.
Sperăm să fim în continuare un ajutor şi o speranţă pentru aceşti copii.”

Anunțuri
Categorii:EXCLUSIV TV
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Ghiocel07

Niciodata nu e prea tarziu !

AFACERI IN VALEA JIULUI

Ati accesat cotidianul on-line AFACERI IN VALEA JIULUI. Se actualizeaza zilnic !

%d blogeri au apreciat asta: