Prima pagină > EXCLUSIV TV > Deputatul Resmeriţă riscă pierderea mandatului şi aplicarea unei sancţiuni penale

Deputatul Resmeriţă riscă pierderea mandatului şi aplicarea unei sancţiuni penale

IMG_4055Potrivit unui comunicat al Agenţiei Naţionale pentru Integritate (ANI) transmis presei în cursul săptămânii trecute, deputatul Cristian Resmeriţă, reprezentant al locuitorilor din Vulcan, Lupeni şi Uricani în Parlamentul României, a încălcat regimul juridic privind conflictul de interese în materie administrativă, întrucât, în calitate de deputat, a încheiat contractul civil nr. 529/2009, prin care fratele său, Lucian Marius Resmeriţă, a fost angajat în funcţia de consilier în cadrul Biroului parlamentar nr. 275 din localitatea Vulcan, Judeţul Hunedoara.

Inspectorii ANI au constatat că beneficiul patrimonial obţinut în perioada ianuarie 2009 – aprilie 2012 de către fratele parlamentarului a fost de 56.876 lei, adică aproximativ 12.640 euro.

În acest caz, ANI a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea verificării indiciilor privind săvârşirea de către Cristian Resmeriţă a infracţiunii de conflict de interese. “Menţionăm faptul că ANI a constatat existenţa conflictului de interese administrativ şi penal în cazul a 22 de foşti sau actuali parlamentari care şi-au angajat rudele la cabinetele parlamentare. În ceea ce privește conflictele de interese de natură penală, instanţa a dispus condamnarea la închisoare cu suspendarea pedepsei și interzicerea unor drepturi în 11 cazuri (10 cazuri definitive cu drept de recurs şi unul definitiv şi irevocabil)”, se mai spune în comunicat.

Referitor la conflictele de interese administrative, din cele 22 de dosare, în 10 cazuri instanţa a confirmat definitiv şi irevocabil constatările ANI, mai subliniază sursa citată. Potrivit legii, persoana faţă de care s-a constatat existenţa conflictului de interese este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii sau a încetării de drept a mandatului.

Fost contracandidat al lui Cristian Resmeriţă în alegerile pentru desemnarea reprezentantului cetăţenilor din Vestul Văii Jiului în Parlament, liberalul Constantin Brânduşe apreciază că demersul ANI este doar un prim dar decisiv pas în “evacuarea” de pe scena politică a clanului Resmeriţă. “Cred că până la urmă există dreptate şi aceasta începe să-şi facă simţită efectele şi în cazul clanului Resmeriţă. Sincer, mă aşteptam ca sfârşitul politic al acestei familii care a condus o comunitate întreagă la subdezvoltare şi faliment, să înceapă cu “turnătorul” Cornel Resmeriţă. Cum aşchia nu sare departe de trunchi, se dovedeşte faptul că şi juniorul Resmeriţă este priceput la încălcarea legilor şi favorizarea clanului. Sincer, pe de o parte îmi pare rău pentru situaţia în care se găseşte familia Resmeriţă, dar pe de altă parte socot că e totuşi mai bine pentru ei să fie fugăriţi de justiţie, decât să ajungă să fie linşaţi de cetăţenii unui oraş de care şi-au cam bătut joc în ultimele două decenii”, apreciază Constantin Brânduşe.

Tiberiu VINŢAN

Anunțuri
Categorii:EXCLUSIV TV
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Ghiocel07

Niciodata nu e prea tarziu !

AFACERI IN VALEA JIULUI

Ati accesat cotidianul on-line AFACERI IN VALEA JIULUI. Se actualizeaza zilnic !

%d blogeri au apreciat asta: