Prima pagină > EXCLUSIV TV > Tiberiu Iacob Ridzi: “Dacă vrem ca Valea Jiului să mai aibă viitor, trebuie să acţionăm acum, împreună !”

Tiberiu Iacob Ridzi: “Dacă vrem ca Valea Jiului să mai aibă viitor, trebuie să acţionăm acum, împreună !”

tibi iacobDupă participarea la o misiune economică derulată în capitala Austriei, primarul municipiului Petroşani, Tiberiu Iacob – Ridzi a ţinut să explice în cadrul unei conferinţe de presă, oportunităţile pe care le-a identificat pentru comunitatea Văii Jiului, la Viena.

“Subiectul principal al acestei misiuni economice la care au participat primari din mai multe localităţi ale României a fost o întâlnire la Camera de Comerţ a Austriei cu posibili investitori interesaţi de România şi în special de Valea Jiului, pentru că acest lucru ne interesează pe noi. (…) La întâlnirea pe care am avut-o ne-a fost prezentată activitatea celor de la Camera de Comerţ a Austriei şi, un lucru pe care
l-am remarcat şi îl consider important şi pentru noi este că statul austriac sau consiliile regionale din Austria fac publicitate şi fac lobby pentru firmele austriece în mod gratuit. Am fost la un parc industrial de lângă Viena, un parc industrial care are în jur de 290 de hectare, însă publicitatea sau promovarea acestui parc este asigurată de către agenţia naţională care se ocupă cu investiţile în Austria sau agenţia regională. Acolo se face această publicitate în mod gratuit pentru firmele austriece, cum este acest parc industrial”,  a declarat Tiberiu Iacob Ridzi

Primarul Petzroşaniului spune căâ, în urma acestei deplasări, a înţeles că succesul unei comunităţi locale cu multe localităţi mici, aşa cum este şi cazul Văii Jiului, nu poate veni dintr-un mod de acţiune coagulat, din derularea unor proiecte de anvergură comună şi din promovarea întregii regiuni. În acest sens, Tiberiu Iacob Ridzi îi invită pe omologii săi din Valea Jiului la discuţii pentru a pune bazele unei asocieri. „Cred că este momentul să ne întâlnim, toţi cei 6 primari din Valea Jiului, şi să discutăm la modul concret ce putem să facem pentru Valea Jiului în raport cu ceea ce se întâmplă în minerit. Opinia mea este să mergem spre această zonă în care trebuie să ne promovăm foarte bine ceea ce avem de oferit, pentru că dacă nu o facem noi, nu o face nimeni. Trebuie să ne asociem pentru că de unii singuri nu vom reuşi”, a precizat primarul Petroşaniului.

Primarul Petroşaniului mai spune că Valea Jiului ar putea învăţa din felul în care austriecii au reuşit să dezvolte zone industriale propice afacerilor de anvergură. “Am putea proceda şi noi la fel, iar premisele există, mai ales că preţurile terenurilor sunt mult mai atractive la noi în ţară decât în Austria. Astfel, dacă în parcul industrial de lângă Viena, pe care delegaţia României l-a vizitat cu acest prilej, un metru pătrat de teren se vinde în jur de 250 de euro+TVA, în România în parcurile industriale preţurile nu sunt mai mari de 5 euro/mp sau, de multe ori, investitorii sunt scutiţi de anumite taxe şi impozite”, explică Tiberiu Iacob Ridzi.

La Viena reprezentanţii Primăriei Petroşani au avut şi o serie de întâlniri cu investitori din domeniul construcţiilor, turismului sau a lemnului, inclusiv din Algeria, care ar putea investi şi în Valea Jiului. „Ne-am întâlnit cu reprezentanţii mai multor firme din Austria, în special cele din domeniului turismului, care deja sunt prezente îm România. Noi am prezentat oferta noastră şi vom lua legătura ulterior. La discuţii a participat şi un reprezentat al firmelor din Algeria, care a ţinut să fie prezent pentru că statul algerian vrea să îşi dezvolte relaţiile comerciale în Europa de Est şi Centrală. Noi ne-am arătat deschişi, dimnealor au spus că sunt inetresaţi în primul rând de colaborări cu firme româneşti în special în domeniul construcţiilor, dar şi în domeniul lemnului sau cel legat de dezvoltarea de infrastructură urbană”, a mai spus primarul Iacob – Ridzi.
Tiberiu VINŢAN

Anunțuri
Categorii:EXCLUSIV TV
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Ghiocel07

Niciodata nu e prea tarziu !

AFACERI IN VALEA JIULUI

Ati accesat cotidianul on-line AFACERI IN VALEA JIULUI. Se actualizeaza zilnic !

%d blogeri au apreciat asta: