Prima pagină > EXCLUSIV TV > Cum văd politicienii Văii Jiului “Ziua Europei”

Cum văd politicienii Văii Jiului “Ziua Europei”

Pentru că, în acest an, Ziua Europei a căzut într-o zi de duminică, politicienii şi liderii comunităţilor locale din Valea Jiului au fost puşi în situaţia de a-şi prezenta discursurile dedicate acestui impotant eveniment, în spaţiul public virtual. Cât de inspiraţi au fost, vă lăsăm pe dumneavoastră, stimaţi cititori, să decideţi.

vochitoiuSenatorul Haralambie Vochiţoiu a reamintit faptul că este îndrituit să vorbească despre Ziua Europei în calitatea sa de secretar al Comisiei pentru afaceri europene din Senatul României. “Îmi revine onoarea de a vă reaminti că data de 9 mai are o semnificaţie aparte. La această dată, în anul 1950, la Paris, s-a făcut primul pas în direcţia creării Uniunii Europene de astăzi. Ca în fiecare an, la 9 mai sărbătorim Ziua Europei şi e important, dragi români, să ne amintim cu acest prilej, că suntem şi rămânem europeni ! Europa e şi a noastră şi avem datoria să facem tot ce putem pentru ca cel mai bătrân continent al lumii să-şi păstreze în istorie locul pe care-l merită. La mulţi ani, români europeni ! La mulţi ani, Europa !”, a transmis senatorul Haralambie Vochiţoiu.

ileDespre semnificaţia istorică şi socială a zilei de 9 Mai a scris şi Gheorghe Ile, primarul municipiului Vulcan. “9 MAI – Iată o zi cu adevărat remarcabilă ! Aniversăm 138 de ani de la declararea Independenţei de Stat a României, celebrăm 65 de ani de la declararea acestei zile ca fiind Ziua Europei, precum şi cei 70 de ani de la victoria forţelor unite eliberatoare care a pus capăt unuia dintre cele mai triste şi mai însângerate episoade din istoria umanităţii : cel de-al doilea Război Mondial. Fiecare dintre aceste momente istorice ne învaţă câte ceva. Depinde doar de fiecare dintre noi cum anume reuşeşte să asimileze aceste lecţii.Personal sunt şi rămân fidel oricărui motiv de mândrie naţională şi consider că momentul istoric al declarării Independenţei României nu trebuie umbrit nicicând, ba mai mult, trebuie păstrat sfânt într-un colţ din inima noastră. Ca cetăţean european şi lider de comunitate, caut să aduc în urbea Vulcanului toate acele oportunităţi care să ne deschidă, să ne modernizeze, să ne ajute să evoluăm, iar Uniunea Europeană ne permite acest lucru. Ca om care doreşte să trăiască în pace, într-un climat de progres şi civilizaţie, privesc cu respect la toţi cei ce şi-au sacrificat viaţa în cel de-al doilea război mondial, pentru ca noi toţi să putem trăi astăzi liberi. Doresc tuturor vulcănenilor să reflecteze cu bucurie la frumuseţea acestei zile şi să fiţi sănătoşi oriunde aţi fi, dragi concetăţeni… aici acasă, sau într-un loc din Europa. Vă salut pe toţi şi vă doresc numai bine !”, este mesajul transmis de primarul Gheorghe Ile.

tibi iacobTot despre semnificaţia acestei zile şi despre locul românilor şi rolul Roimâniei în Europa s-a exprimat şi primarul municipiului Petroşani, Tiberiu Iacob Ridzi. Acesta crede că sunt cel puţin două motive pentru care – noi românii – merită să trecem atenţi prin această zi:
“Primul este acela că apartenenţa noastră la spaţiul unional european ne asigură acel nivel de stabilitate şi securitate absolut necesare în contextul geo-politic actual. Pentru orice om care poate emite o formă inteligentă de analiză a situaţiei actuale din perimetrul unde ne aflăm cu toţii, opţiunea ieşirii din Uniunea Europeană este nu doar lipsită de sens, dar şi direct autodistructivă. Al doilea motiv este acela că – indiferent de cât de bine sau de mult reuşim noi ca naţiune să ne mobilizăm în absorbţia de fonduri europene – am învăţat cu toţii în aceşti ani că putem dezvolta într-un ritm mult mai rapid comunităţile din care facem parte, utilizând aceste fonduri. Comunitatea Petroşaniului a evoluat foarte mult din punct de vedere al emancipării urbane şi datorită proiectelor susţinute din fondurile europene, la care administraţia publică locală şi-a adus de fiecare dată contribuţia. Nu în ultimul rând este important să recunoaştem dimensiunea şi modul de organizare al spaţiului european, care le permite tuturor celor ce ţintesc către un standard de viaţă pe care România deocamdată nu îl poate aisgura (cu preţul evident pe care îl simţim cu toţii în domeniul resurselor umane), să obţină acest standard. Este şi aceasta o etapă firească peste care vom trece cu bine la un moment dat. Acest element de convieţuire pan-europeană are la bază dreptul la libertatea de a alege locul unde anume un om dorește să-şi împlinească dorințele, ceea ce este fundamental pentru viaţa oricăruia. Folosesc acest prilej ca să îi salut pe toţi concitadinii mei plecaţi să muncească în ţările Uniunii Europene. Atât lor cât şi tuturor celor ce trăiesc şi muncesc acasă, în Petroşani, le doresc să se bucure de viaţă şi să celebreze această zi cum se cuvine. La Mulţi Ani dragi cetăţeni Petroşeneni şi Europeni !” a arătat Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroşani.

avram 1În fine, liderul Opoziţiei politice locale din Valea Jiului, liberalul Costel Avram a ţinut să vorbească, în mesajul său de Ziua Europei, nu doar despre semnificaţia istorică a zilei de 9 mai, ci şi şi să reamintească faptul că Europa Unită este o construcţie care a avut la bază comunitatea europeană a cărbunelui şi oţelului. Avram crede că acesta este un excelent moment de reflecţie pentru politicieni responsabili pentru a reconsidera rolul mineritului din Valea Jiului. “Europa marchează astăzi o zi importantă din istoria sa. Sir Winston Churchill, remarcabilul om politic al Marii Britanii de la jumătatea secolului XX, spunea că „atunci când se termină războiul, începe democraţia”. Astăzi, întreaga Europă marchează 70 de ani de la momentul în care s-a pus capăt ultimei mari conflagraţii mondiale. Evident, aceasta este o importantă zi a Europei. De la această zi de 9 Mai aveau să mai treacă însă câţiva ani buni până când un alt remarcabil lider politic european, francezul Robert Schuman avea să transpună în realitate teoria lansată în mai 1945 de Sir Winston Churchill. Tot într-o zi de 9 mai, a anului 1950, Robert Schumann avea să prezinte celebra declaraţie privind crearea unei Comunităţi Europene a cărbunelui şi oţelului, acesta fiind considerat actul de naştere al Uniunii Europene. Ca români, în această zi de 9 Mai, avem un motiv de bucurie şi de sărbătoare în plus, aceasta fiind ziua în care, în 1877, ne-am câştigat mult râvnita independenţă. Rememorând astăzi toate aceste momente istorice, noi, cei din Valea Jiului, vedem în aniversarea Zilei Europei nu doar un simplu motiv de sărbătoare, ci şi unul al speranţei. Al speranţei că dacă iluştri oameni politici ai Europei au putut construi, în jurul acestei preţioase resurse care este cărbunele, un adevărat Imperiu al civilizaţiei şi democraţiei, poate vom reuşi şi noi, cu sprijinul unor oameni politici responsabili, să salvăm viitorul zecilor de mii de oameni care încă trăiesc aici din exploatarea aurului negru. Tututor celor care, prin gând sau faptă, cu amintirea glorioaselor momente ale Zilei Independenţei, Zilei Victoriei şi Zilei Europei, sărbătoresc astăzi sfârşitul războaielor şi începutul democraţiei, le adresez gândurile mele bune. La mulţi ani, dragi prieteni, de Ziua Europei !” a scris Costel Avram pe blogul său.

Lucian ISPAS

Anunțuri
Categorii:EXCLUSIV TV
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Ghiocel07

Niciodata nu e prea tarziu !

AFACERI IN VALEA JIULUI

Ati accesat cotidianul on-line AFACERI IN VALEA JIULUI. Se actualizeaza zilnic !

%d blogeri au apreciat asta: