Prima pagină > EXCLUSIV TV > Eu şi Tu pentru Vulcan de “Ziua Familiei”

Eu şi Tu pentru Vulcan de “Ziua Familiei”

eu si tu vulcan 2Ziua Internaţională a Familiei nu a trecut neobservată nici la Vulcan. Aici, în centrul atenţiei organizatorilor – Asociaţia “Eu şi Tu pentru Vulcan” – au fost, în primul rând copiii, rodul fiecărei familii fericite. Parte din membri asociaţiei au decis să sărbătoarească această zi, împreună cu cei dragi, dar şi cu oaspeţi de seamă, exact ca într-o familiei. Au răspuns acestui demers, printre alţii, primarul municipiului Vulcan, Gheorghe Ile, viceprimarul Cristian Merişanu, prof. Carmen Udrea (de la Şcoala nr. 4), domnul Martin Steinuechel (Expert SERS din Bohn – Germania) alături de copiii grupului Doruleţ, însoţiţi de părinţii şi bunicii acestora, dar şi de prof. Doina Bughe, precum şi elevii Şcolii nr. 6 coordonaţi de prof. Felicia Frigea.

eu si tu vulcan4“Am reușit să punctăm un moment important din calendarul anual de zile dedicate oamenilor la nivel mondial şi în acelaşi timp din programul de activităţi al asociaţiei noastre. Pentru tot ceea ce înseamnă familia ne sunt necesare toate cele 365 de zile ale anului. Am considerat însă că Asociaţia noastră poate transmite cu acest prilej un mesaj către toţi semenii noştri nu doar din comunitatea Vulcanului, ci şi din toate rotundurile acestei planete. Festivitatea noastră ne-a permis să creăm o stare de sărbătoare la sediul asociaţiei, ca într-o familie adevărată, în care ne-am bucurat să putem primi oaspeţi foarte preţioşi cu care am petrecut clipe frumoase”, au descris reprezentanţii Asociaţiei Eu şi Tu pentru Vulcan, evenimentul organizat în cinstea Zilei Familiei.
Tiberiu VINŢAN

Anunțuri
Categorii:EXCLUSIV TV
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Ghiocel07

Niciodata nu e prea tarziu !

AFACERI IN VALEA JIULUI

Ati accesat cotidianul on-line AFACERI IN VALEA JIULUI. Se actualizeaza zilnic !

%d blogeri au apreciat asta: