Prima pagină > EXCLUSIV TV > Nota 10 cu felicitări pentru Apa Serv Valea Jiului din partea ministrului Fondurilor Europene

Nota 10 cu felicitări pentru Apa Serv Valea Jiului din partea ministrului Fondurilor Europene

SAMSUNG CAMERA PICTURES

SAMSUNG CAMERA PICTURES

Investiţiile realizate din bani europeni de operatorul de apă şi canalizare din Valea Jiului, apreciate drept „de nota 10 cu felicitări” de către ministrul Fondurilor Europene. Mihai Nica a dat asigurări că şi investiţiile care se vor derula în etapa a doua a acestui program de finanţare europeană vor avea cea mai mică cotă de cofinanţare locală din cele aplicate pe acest gen de proiecte în România.

Dezbaterile intense care au avut loc în ultimii ani, cu precădere în perioadele electorale, pe marginea evoluţiei tarifelor pentru apă şi canalizare în Valea Jiului l-au determinat pe directorul general al Sc Apa Serv Valea Jiului, Costel Avram să-l întrebe pe ministrul Fondurilor Europene, în cadrul întâlnirii de la Aninoasa, dacă planul tarifar asumat de toate autorităţile administraţiei locale, poate fi renegociat.
Răspunsul ministrului Mihai Nica este fără echivoc: „Nu ! Contractele finanţate din bani europeni nu mai pot fi renegociate, nici în timpul derulării proiectului şi nici ulterior. Mai mult, nerespectarea prevederilor asumate, poate duce chiar la pierderea finanţărilor.”

Tiberiu VINŢAN

Poziţia oficialului guvernamental pune astfel punct tuturor dezbaterilor pe tema preţului la apă în Valea Jiului. Acesta trebuie, în mod obligatoriu ajustat anual, conform reglementărilor asumate de semnatarii contractului de finanţare.

Anunțuri
Categorii:EXCLUSIV TV
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Ghiocel07

Niciodata nu e prea tarziu !

AFACERI IN VALEA JIULUI

Ati accesat cotidianul on-line AFACERI IN VALEA JIULUI. Se actualizeaza zilnic !

%d blogeri au apreciat asta: